Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:47 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment istoric, organizat de Arhiepiscopia Tomisului O sută de volume cu documente despre istoria şi spiritualitatea din Dobrogea, adunate din peste 70 de arhive, lansate de Florii (galerie foto)

ro

22 Apr, 2019 00:00 2543 Marime text
Arhiepiscopia Tomisului a lansat, ieri, colecţia de 100 de volume cuprinzând documente din mari arhive ale lumii „Sfinţii Părinţi Ortodocşi. Martirii Străromâni. Cuvioşii cei vechi”. Evenimentul a avut loc la situl arheologic situat lângă Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.
 
Evenimentul istoric a fost organizat de Arhiepiscopia Tomisului în colaborare cu autorităţile locale, fiind demers editorial ce ar putea completa şi chiar rescrie istoria meleagurilor dobrogene. Precizăm că această lansare a avut loc la sărbătorirea a 25 de ani de la primirea dumnezeiescului dar al arhieriei şi la împlinirea a 18 ani de slujire arhierească la Tomis a ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului.
 
La eveniment au fost prezenţi Decebal Făgădău - primarul municipiului Constanţa, Constantin Hogea - primarul municipiului Tulcea, Aurel Papari - preşedintele Fundaţiei „Andrei Şaguna“, membri din cadrul Academiei de Oamenilor de Ştiinţă din România, Sorin Rugină - rectorul Universităţii „Ovidius“, Mihai Petre - consilier al primarului Decebal Făgădău, subprefectul judeţului Constanţa Ionuţ Done, Daniel Learciu - vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, stareţul Mănăstirii Dervent, părintele Andrei, profesori de la Universitatea „Ovidius“, Sorin Lucian Ionescu - președintele Comunității Evreiești.
 
După slujba de Florii, care a fost oficiată de ÎPS Teodosie, alături de un sobor de preoţi, ierarhul Tomisului le-a vorbit credincioşilor constănţeni despre cele 100 de volume, dar şi despre semnificaţia sărbătorii de Florii. „Iată că am ajuns şi în această sărbătoare a Floriilor, care este plină de lumină. Mântuitorul a intrat cu bucurie în Ierusalim, cu flori şi ramuri verzi. Iisus a venit să ridice firea noastră omenească la înălţime. I s-a cântat: Miluieşte-ne. Ziua a însemnat intrarea lui Iisus în Ierusalimul ceresc. Şi iată că trebuie să îi mulţumim lui Dumnezeu. Acum 18 ani, am fost aşezat pe acest scaun al ierarhiei Dobrogei. Pot zice că este un majorat. Ziua aceasta o întâmpinăm cu aducerea la lumină a manuscriselor scrise de părinţii Dobrogei. O sută de volume se află în faţa noastră. Ele au fost culese din zeci de biblioteci de profesorul Constantin Barbu. Munca va continua şi vom publica 5.000 de volume. Aici, la Tomis, vom face şi un muzeu al străvechimii culturii şi civilizaţiei noastre. Cele 100 de cărţi sunt pentru studiu. Din fiecare volum pot răsări teze de doctorat“, a spus ierarhul Tomisului.
 
Stareţul Mănăstirii Dervent, părintele Andrei, i-a mulţumit, la rândul său, arhiepiscopului Tomisului, ÎPS Teodosie, pentru dragostea care o poartă pentru credincioşi. Invitaţii au venit cu flori, pe care i le-au oferit celui ce a fost întronizat, acum 18 ani, chiar de Florii, ca arhiepiscop al Tomisului.
 
Profesorul Constantin Barbu, cel care s-a ocupat de editarea colecţiei de 100 de volume, documente din mari arhive ale lumii - „Sfinţii Părinţi Ortodocşi. Martirii Străromâni. Cuvioşii cei vechi”, a vorbit despre munca titanică pe care a depus-o. „Să-i urăm la mulţi ani lui ÎPS Teodosie. Acum ceva timp i-am prezentat acest proiect, cu care a fost de acord. Dobrogea e un fel de Europa concentrată. Tomisul poate fi considerat la fel ca Ierusalimul, Roma sau Atena. Din păcate, noi nu am păstrat nimic acasă. De aceea m-am gândit să aduc acasă ceea ce a plecat de acasă. Am adus 100 de volume fiindcă le meritaţi. Vom aduce şi un document din 106, de pe vremea lui Decebal. Este un papirus. Vom încerca să obţinem şi papirusuri ale evangheliştilor. În afară de manuscrisele despre sfântul Andrei, avem documente şi despre Dionisie Eiguul. Sunt greu de găsit, dar bucuria este foarte mare. Avem şi manuscrise cu călugării sciţi. Suntem în urmă cu un sfert de mileniu. Ar fi trebuit să ne fie ruşine dacă nu reuşeam să aducem acasă actele noastre. Vă spun că arhivele sunt pline de documente despre români“, a subliniat profesorul Constantin Barbu.
 

Diplomă jubilară şi medalie de aur

 
Academicianul Adrian Badea i-a înmânat lui ÎPS Teodosie o diplomă jubilară şi o medalie de aur, din partea Academiei Oamenilor de Ştiinţă a României, în semn de omagiu pentru activitatea teologică şi academică. Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a subliniat că instituţia pe care o conduce va fi mereu un partener de nădejde pentru Arhiepiscopia Tomisului. „Sunt onorat să fiu azi aici, la Arhiepiscopia Tomisului, când lumea este plină de dragoste şi recunoştinţă. Domnul profesor Barbu ne-a confirmat ceea ce ştiam deja: că suntem europeni, înainte a fi Europa. Ceea ce simţim este confirmat şi de documente. Vă asigur că în Primăria Constanţa veţi găsi un partener. Nu vom şti încotro mergem dacă nu ştim de unde venim. De ziua sa, ÎPS Teodosie, în loc să primească cadouri, iată că ne face cadouri. Înaltpreasfinţia voastră, va urez la mulţi ani şi mă bucur că sunteţi un exemplu de unire. Prin grija dvs., Constanţa a găzduit zeci de evenimente multietnice. În Constanta lumea de diferite religii trăieşte în pace şi toleranţă“, a punctat edilul-şef al municipiului Constanţa.
 
Şi primarul municipiului Tulcea, Constantin Hogea, a vorbit despre importanţa evenimentului de lansare a colecţiei de 100 de volume. „Evenimentul onorează istoria şi sutele de generaţii care au locuit pe aceste meleaguri. Este o muncă titanică, iar efortul trebuie răsplătit. Azi (ieri - n.r.), ar trebui să fie lângă noi şi Virgil Coman, şi profesorul Gheorghe Dumitraşcu, care ne privesc acum din cer“, a subliniat Constantin Hogea.
 
Urări a transmis şi vicepreşedintele CJC Daniel Learciu. „Vă urez să sărbătorim împreună şi jubileul Arhiepiscopiei Tomisului“, a transmis acesta. Rectorul Universităţii „Ovidius“, profesor. univ. dr. Sorin Rugină, a ţinut să precizeze că asistăm la reînvierea originilor noastre: „Este un moment istoric. Asistăm la reînvierea originilor noastre prin lansarea acestei colecţii. Universitatea «Ovidius» a fost deschisă acestui eveniment“.
 

Ce reprezintă cărţile

 
În cele 100 de volume, în format A4, color, sunt prezentate cele mai spectaculoase, valoroase şi remarcabile papirusuri, pergamente şi manuscrise din peste 70 de mari arhive ale Europei şi Statelor Unite, însemnând Vatican, Milano, Florenţa, Napoli, Berlin, München, Heidelberg, Koln, Dresda, Leipzig, Berna, Zürich, Viena, Madrid, Paris, Londra, Princeton, New York. În principal, documentele privesc bogata şi fascinanta istorie şi spiritualitate din Dobrogea. Găsim în aceste cărţi papirusul din anul 106 (când încă trăia Decebal) al lui Traianus Germanicus Dacicus, cele mai vechi manuscrise păstrate din „Tristele“ şi „Ponticele“ lui Ovidius (exilat în Tomis), patru din cele şase manuscrise străvechi, dinainte de anul 1000, din „Cosmographia“ lui Aethicus Histricus, zeci de manuscrise din Dionysius Exiguus şi Ioan Cassian. Sunt publicate şi actele martirilor vestiţi ai Dobrogei: Dassius şi Zoticus, precum şi hărţi de la anul 1000, cu litoralul dobrogean. De asemenea, se regăsesc aici pergamentele şi manuscrisele cu numele, faptele şi gândurile episcopilor, arhiepiscopilor şi mitropoliţilor Tomisului începând cu sec. III până în sec. XI. Unele dintre aceste documente sunt vechi de două milenii. Toate aceste mărturii scrise sunt scoase la lumină în exclusivitate, prin imensul efort ştiinţific al prof. dr. Constantin Barbu şi prin ajutorul moral şi material al Înaltpreasfinţiei Sale Teodosie, împreună cu Arhiepiscopia Tomisului.
 

Întronizat acum 18 ani, chiar în Duminica Floriilor, de Preafericitul Teoctist

 
Acum 18 ani, pe data de 8 aprilie 2001, chiar în Duminica Floriilor, la Arhiepiscopia Tomisului a fost întronizat ÎPS Teodosie. Deoarece la acea dată lumea creştină prăznuia Floriile, evenimentul este marcat în fiecare an tocmai în această zi de mare sărbătoare. Anul acesta, Floriile sunt prăznuite pe data de 21 aprilie. La slujba de întronizare de atunci a participat şi ministrul Culturii de la acea vreme, Răzvan Teodorescu. Sfânta liturghie şi predica Întâmpinării Domnului au fost oficiate de Preafericitul Teoctist, fostul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. „Părinte, Dobrogea vă aşteaptă de 2000 de ani!“, i-a spus, atunci, părintele Arsenie Papacioc, fostul duhovnic al Mănăstirii „Sfânta Maria“ din Techirghiol, Înaltpreasfinţitului Teodosie, la evenimentul de instalare ca arhiepiscop al Tomisului.
 

Agapă frăţească

 
După slujba de Florii şi evenimentul de lansare a colecţiei de 100 de volume „Sfinţii Părinţi Ortodocşi. Martirii Străromâni. Cuvioşii cei vechi”, arhiepiscopul Tomisului i-a invitat pe cei prezenţi la o agapă frăţească. „Sunt 600 de locuri. Vă rog să veniţi acolo. Vom sta la masă, acolo unde am stat când am fost întronizat“, a spus ierarhul Tomisului.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii