Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:48 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dumitru Vlaescu "Sunt filme care fac sali pline sau filme la care vin numai cei interesati de acel

ro

27 Feb, 2007 20:00 928 Marime text
1172610296.jpg

Topul celor mai bune filme, intocmit de critici, nu corespunde cu topul celor mai vizionate filme

Potrivit datelor furnizate de catre Observatorul European al Audiovizualului, in tara noastra, numarul intrarilor la cinematograf a scazut, in anul 2006, cu 4,6% fata de anul precedent. In Romania exista orase, si chiar judete intregi, care nu mai au o sala de cinematograf functionala. La nivelul orasului Constanta exista o singura sala de cinematograf. Cu toate ca cinematograful romanesc a cunoscut o perioada infloritoare, Dumitru Vlaescu, administratorul cinematografului constantean Republica si fostul sef al filialei locale a RomaniaFilm, spune ca acum este normala aceasta decadere totala, pentru ca omul nu prea mai are sali unde sa vada filme. "Odata cu inchirierea salilor, dar si cu strategia de privatizare a Ministerului Culturii, atat in Constanta, dar si in tara, numarul de sali de cinema a scazut vertiginos. Din cate cinematografe a avut Constanta, a mai ramas unul singur". Distrugerea retelei de cinematografe din Romania are repercusiuni la nivelul societatii, desi efectul lor nu poate fi vizibil decat in timp. Tinerii, si nu numai, prefera sa petreaca mult timp in fata televizorului, ceea ce dezvolta, intr-o anumita masura, un comportament antisocial. Dezvoltarea noilor mijloace de comunicare ii determina pe tineri sa descarce filme de pe Internet. Adesea, acestea au o calitate indoielnica atat in ceea ce priveste continutul, subiectele facile, precum si in ceea ce priveste calitatea defectuoasa a traducerii. Cinematografele ar trebui profilate pe genuri de filme Topul celor mai bune filme, intocmit de catre criticii de film, nu corespunde cu preferintele publicului. Filmul lui Catalin Porumboiu, "A fost sau nu a fost", este considerat de specialisti cea mai buna productie a anului 2006. Acesta a fost distins cu trofeul Camera d' Or si premiul Label Europa Cinema la Cannes, in 2006, la care se adauga si cele trei premii obtinute la TIFF, precum si Premiul criticii La Eurasia Film Festival. Totusi, in box-office-ul anului 2006 conduce "Codul lui Da Vinci". Referindu-se la peliculele romanesti premiate la marile festivaluri europene, care, in ciuda distinctiilor, nu aduc publicul la cinematograf, Vlaescu spune ca este un fenomen normal. "Filmele de festival nu atrag lumea. Au un alt caracter si un alt public. Astea sunt filme de sali mici". Cel mai vizionat film romanesc al anului trecut a fost "Legaturi bolnavicioase", de Tudor Giurgiu. Faptul ca romanii prefera filmele cu subiecte facile releva faptul ca cea de-a saptea arta a incetat sa mai fascineze generatiile de spectatori, care prefera mijloacele mai comode si mai ieftine, care le aduc filmele direct la domiciliu. Despre calitatea filmelor, dar si despre publicul carora se adreseaza, administratorul precizeaza: "Nu putem da pelicule la gramada, fara a tine cont daca au succes de box office sau nu sau carei categorii de public se adreseaza. Sunt filme care fac sali pline sau filme la care vin numai cei interesati de acel gen de pelicula". Cinematografele ar trebui profilate pe genuri de filme, este de parere administratorul: "Am incercat sa facem asa ceva cu cinematograful Studio, pe vremea cand mai era in grija filialei Constanta a RADEF. Acolo dadeam film european sau pelicule din arhiva. Nu poti face asa ceva intr-o sala mare, pentru ca nu ai atata public". Referitor la perioada de inflorire a cinematografiei romanesti, Dumitru Vlaescu a afirmat: "In vremurile bune ale cinematografului Republica am avut un mare succes de casa cu "A doua cadere a Constantinopolului". Stateau oamenii si in picioare in sala, chiar daca aveam mari probleme cu pompierii, care nu permiteau asa ceva". In momentul actual, statisticile arata ca numarul celor care intra intr-o sala de cinematograf scade de la un an la altul. Vremurile care au adus mari satisfactii celor implicati in cinematografie, dar si in exploatarea peliculei de film au apus de mult.

Scris de: {autor}Mirela STINGA{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii