Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:45 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea 175 de ani de la nașterea lui Remus Opreanu - un model al demnitarului dedicat binelui public

ro

22 Sep, 2019 10:19 2925 Marime text
Astăzi sărbătorim 175 de ani de la nașterea lui Remus Opreanu, primul prefect al județului Constanța, magistrat, politician și strălucit om de cultură. El a devenit modelul viu al demnitarului dedicat binelui public, care a deschis drumul marilor reforme în Dobrogea recent revenită la patria mamă, în urma Congresului de la Berlin.

Născut la 22 septembrie 1844, în București, a făcut studii de drept la Paris, dar și un doctorat în litere în Italia. După o prodigioasă activitate de magistrat (a fost judecător și procuror în mai multe orașe ale țării, inclusiv procuror general la Curtea de Apel din București), Remus Opreanu este numit prefect al Constanței, post în care rămâne – cu scurte întreruperi - din noiembrie 1878 până în mai 1883. Continuă apoi să susțină interesele Dobrogei și în Parlament, ca deputat sau senator.

El a fost cel care a redactat și a pus în aplicare legea pentru organizarea Dobrogei, fiind însă preocupat și de devenirea culturală a Constanței. Lui îi datorăm inițiativa de a ridica la Constanța statuia lui Publius Ovidius Naso, poetul latin exilat în cetatea antică Tomis, precum și crearea în 1880 a primului muzeu de arheologie, pe lângă prefectura Constanţa.

Iată portretul pe care i l-au făcut marelui liberal Adrian Rădulescu și Ion Bitoleanu, în „Istoria Dobrogei”, volum ce poate fi parcurs  integral accesând Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța: 
 

„Primul prefect al judeţului Constanţa, Remus Opreanu, intelectual erudit, cu studii clasice la Pisa-Italia şi doctoratul în drept la Paris, s-a impus prin ştiinţa sa administrativă şi prin spiritul gospodăresc. El a vădit o largă înţelegere a nevoilor româneşti şi, în egală măsură, a minorităţilor. Remus Opreanu a făcut parte din generaţia de cârmuitori locali capabili să umble zile întregi, pe drumuri desfundate şi prin sate sărmane, împreună cu medicul ce ducea cu el farmacia portativă, respingând astfel activitatea din cabinet sau concediile prelungite în străinătate.”

S-a stins din viață la 23 octombrie 1908.

O stradă din Centrul Vechi, precum și o școală din Municipiul Constanța poartă numele marelui politician român.
 
Sursa foto: Ilustrație din volumul Istoria Dobrogei, de Adrian Rădulescu și Ion Bitoleanu
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii