Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:51 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Astăzi se împlinesc 149 de ani de la nașterea marelui inventator român Traian Vuia

ro

17 Aug, 2021 00:00 2128 Marime text

Traian Vuia s-a născut pe 17 august 1872 în satul Surducu Mic (astăzi satul poartă numele Traian Vuia),  județul Timiș. Încă din clasele primare aceasta era pasionat de mecanica aplicată și fizică. Interesant este că încă de atunci avea o atenție deosebită pentru zmeie, fiind foarte atent la detaliile acestora. Ajuns în liceu, avansează de la studiul zmeielor la studiul unor aparate care ar putea zbura. Absolvă liceul cu calificativul „eminent“.
 
„Încă din tinereţe aveam convingerea, aveam credinţa, ba chiar certitudinea soluţiei problemei zborului prin mijloace mecanice“ preciza inventatorul în memorial său.
 
Se înscrie la Universitatea Politehnică din Budapesta, dar după un an de studii, din lipsa banilor, își schimbă traiectoria alegând să studieze dreptul ca mai apoi să și profeseze în acest domeniu.  În 1901 își dă doctoratul cu teza în științe juridice „Militarism și industrialism, regimul de Status și Constractus“.

Traian Vuia preciza în memorial său:
„Prin faptul citat eu am reușit să demonstrez că obstacolele tehnice ale problemei nu mai există și că soluția este iminentă, chiar necesară. Nu mai este necesar un acord privind raportul care trebuie să existe între greutate și forța aparatului capabil să se ridice în aer“

Ajuns la Lugoj, începe să construiască în timpul liber un aparat de zbor pe care îl numește aeroplan-automobil. Din aceași problemă financiară pleacă la Paris unde spera că cineva interesat de proiectul lui îl va finanța. Vuia merge la Victor Tatin, dar în zadar.

Inventatorul nu se dă bătut și își trimite invenția la Academia de Științe din Paris prezentând că aparatul lui, mai greu decât aerul, ar poate zbura dacă ar fi finanțat. Răspunsul Academiei este negativ, argumentând că  „problema zborului cu un aparat care cântărește mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată și nu este decât un vis“.

Vuia continuă să creadă în proiectul său, astfel că în 1903 obține brevet pentru invenția sa. În 1904 cu sprijinul lui Bredinceanu Coriolan, contruiește și un motor care era vital pentru funcțioanrea aeroplanului. În 1905 invenția era gata. Avea prevăzută o greutate totală de 250 kg, o suprafață de susținere de 14 m² și un motor de 20 CP. Primele experimente au început în 1905, ca pe un automobil, cu aripile demontate, pentru a căpăta experiență în manevrarea lui.

În 1906, lângă Paris, aparatul „Vuia I“ sau „Liliacul“ a fost lansat. A zburat la o înălțime de un metru pe o lungime de 12 metri. Multe ziare din diferite țări au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decât aerul.
A fost ales membru de onoare al Academiei Române. A murit pe 3 spetembrie 1950, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța

Citește și:

Se împlinesc 48 de ani de la decesul marelui Henri Coandă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii