21 aprilie de-a lungul timpului Orașul la sfârșitul secolului al XIX-lea. Edificii publice, lăcașuri de cult și câteva străzi

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a demarat de la data de 1 ianuarie 2026 proiectul „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”.
 
Așa cum au precizat reprezentanții instituției, fiecare zi a anului va fi un prilej de întâlnire cu fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei: evenimente semnificative, personalități marcante, fapte cotidiene consemnate în presa vremii, descoperiri arheologice sau piese de patrimoniu care spun, discret dar convingător, povestea trecutului local. Accentul va cădea în special pe perioada cuprinsă între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul celui de-al Doilea Război Mondial, o epocă de transformări profunde pentru Constanța, de la oraș-port la poarta maritimă a României moderne. Totuși, nici alte epoci nu vor fi neglijate, pentru că istoria acestui ținut se întinde pe un arc de timp impresionant, din preistorie până în contemporaneitate.


Continuăm astăzi cu prezentarea orașului Constanța de la finele secolului al XIX-lea. La început, în primii patru ani ai administrației românești, primăria urbei a funcționat laolaltă cu instituția prefecturii în fostul Konak turcesc, sediul administrativ otoman, aflat pe locul unde astăzi se găsește Colegiul Național „Mihai Eminescu“. Clădirea respectivă a fost distrusă în 1882 de un incendiu, astfel că, în următorii 14 ani, edilii Constanței au lucrat în sedii închiriate. Abia în 1896 a fost terminat Palatul Comunal, actualul Muzeu de Artă Populară, aici funcționând primăria orașului timp de 10 ani, până în 1906.
Constanța anilor 1885-1890 era un oraș iluminat cu lămpi de petrol și avea în continuare probleme serioase legate de alimentarea cu apă potabilă. Existau multe fântâni în interiorul așezării, dar apa era sălcie, la fel de proastă ca în vremea lui Ovidius. Să nu uităm că, în urmă cu două milenii, poetul latin scria chiar că apa din oraș era atât de proastă, că nici păsările nu mai puteau cânta frumos după ce o beau. Și atunci, și în 1890, singura soluție pentru a avea apă bună de băut rămâneau izvoarele de la Canara, Cișmea și Palazu. Romanii aduseseră apa cu ajutorul apeductelor, acum... la 1890, apa era adusă de sacagiii musulmani.

În urmă cu aproximativ 130 de ani, cosmopolitul oraș Constanța avea deja diverse lăcașuri de cult, de religii și confesiuni diferite, fapt deloc surprinzător într-o urbe multietnică. Biserica greacă Metamorphosis fusese terminată în 1867 (pe frontispiciul ei este trecut anul 1868). Tot din 1867 data și Geamia Hunchiar, iar lângă Piața Independenței (Ovidiu), oarecum pe locul unde ulterior s-a construit Moscheea Carol I (Moscheea Regelui, Marea Moschee – inaugurată la 1913), funcționa Geamia Mahmudie, veche din 1822.


Comunitatea armeană își avea biserică proprie încă din 1880, lăcaș care există și astăzi. Biserica armenească fusese ridicată prin subscripții și la inițiativa președintelui comunității, Nazareth Torosian (cel care ulterior va ridica în Piața Ovidiu așa-numitele Case Torosian). Aceasta fusese construită pe locul uneia mai vechi și mai simple, pe care armenii din Kiustenge o avuseseră încă din secolul al XVIII-lea. Catolicii aveau și ei o capelă în locul unde, în secolul al XX-lea, în anii '30 se va ridica actuala Biserica Sfântul Anton de Padova.

Templul israelit era chiar în mahalaua comunității evreiești, în apropiere de Casa Alleon (azi încadrată de străzile Rosetti, Sulmona și Canarache) și în zona în care, ani buni mai târziu (1911), se va construi Sinagoga Mare, de rit așkenaz. Constanța avea deja Catedrala Ortodoxă „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, construită începând din 1885 (n.a. piatra de temelie a fost pusă în 1883), dar care a mai suferit modificări și a fost pictată până la sfințirea sa, petrecută pe 22 mai 1895. Aceasta a fost singura biserică ortodoxă românească până în  1906, când a fost ridicată, în apropierea actualei străzi Ștefan cel Mare, Biserica „Adormirea Maicii Domnului”.

Orașul își mărea granițele de la an la an, extinzându-se tot mai mult spre nord. Cunoaștem faptul că în 1885 actuala stradă Cuza Vodă se numea 11 iunie și avea 56 de case cu câte un etaj. O altă stradă importantă, care avea să se dezvolte și mai mult pe viitor, era strada Mangaliei, actuala Ștefan cel Mare. Aceasta avea 62 de case cu un etaj și 3 cu mai multe etaje. Și, pentru că tot vorbim despre artere importante, nu putem să nu pomenim de strada Traian, al cărui nume s-a păstrat și astăzi. Extrem de importantă și grație vecinătății sale cu gara orașului (Gara Veche), strada Traian avea 27 de case particulare, dintre care opt aveau câte un etaj iar 19 câte două etaje.

Nu putem însă vorbi despre clădirile din acea perioadă fără a spune măcar câteva cuvinte despre cele din Piața Independenței, deja străjuită din 1887 de statuia lui Publius Ovidius Naso. Piața publică a urbei se numise până în 1878 Piața Italiană, dar apoi prefectul Remus Opreanu îi schimbase numele în Independenței, denumire pe care oficial o va purta până în anii '60 ai secolului al XX-lea. În Piața Independenței existau nu mai puțin de 36 de clădiri, cele mai multe având la parter prăvălii și restaurante, iar la etaje locuințe personale sau locuri de cazare. Erau clădiri impozante: din totalul de 36, nu mai puțin de 32 aveau câte două etaje iar una chiar mai multe. Mai jos, spre mare, exista deja Hotelul Carol, inaugurat în 1882 și care era cel mai luxos hotel al orașului.


Se poate scrie o carte despre cum arăta orașul la finele secolului XIX. Ne-am limitat a oferi doar câteva informații, de natură să contureze însă o imagine solidă a urbei ce se dezvolta neîncetat.

Povestea Constanței moderne era însă abia la început...
 
Reclama zilei – Ceasornicăria de precizie OMEGA, proprietar Jaok Panioi – strada Carol, vis-a-vis de Hotel Comercial – Argintărie de artă, Bijuterie fină, Genți de Alpaca și Argint – Cadouri pentru nunți și logodne – Atelier de reparațiuni (1922).


Citește și
20 aprilie la Constanța de-a lungul timpului Imaginea urbei tomitane la sfârșitul secolului al XIX-lea