Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:35 17 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

137 de ani de la nașterea lui Nicolae Tonitza. Amintirile legate de tulceanul Stavru Tarasov, coleg de breaslă și prieten

ro

13 Apr, 2023 00:00 1348 Marime text

 
  • În anul 1902 a început studiile la Școala Națională de Belle-Arte din Iași
  • Deși a ajuns până în ultimul an de studenție, Nicolae Tonitza nu și-a luat diploma de absolvire, deoarece a participat la o grevă a studenților
  • Pictorul a ajuns în Germania, la Munchen, în anul 1908, fiind admis la Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase
 
Pictorul Nicolae Tonitza s-a născut pe 13 aprilie 1886, în Bârlad, în familia lui Neculai și a Anastasiei Tonitza. A fost primul născut din cei cinci copii.
 
A început studiile la școala primară de băieți nr. 2, iar gimnaziul l-a urmat la „Manolache K. Epureanu” din Bârlad. Și-a părăsit orașul natal în anul 1902, pentru a se înscrie la Școala Națională de Belle-Arte din Iași. La această instituție, i-a avut ca profesori pe Gheorghe Popovici și Emanoil Bardasare.
 
Deși a ajuns până în ultimul an de studenție, Nicolae Tonitza nu și-a luat diploma de absolvire, deoarece a participat la o grevă a studenților.
 
Pictorul a ajuns în Germania, la Munchen, în anul 1908, fiind admis la Academia Regală Bavareză de Arte Frumoase, în prezent Academia de Arte Frumoase Munchen.
 
Artistul a început să trimită caricaturi la revista „Furnica” și a publicat articolul „Importanța criticii de artă” la revista „Arta română” din Iași, acesta reprezentând momentul debutului său în publicistică.
 
După ce a plecat din Germania, Tonitza a călătorit în Italia, în vara anului 1909, apoi în Franța, stabilindu-se timp de doi ani la Paris.
 
În anul 1911, acesta revenea în țară, mai întâi la Bârlad, apoi la Iași, fiind pentru o vreme profesor suplinitor de desen la Liceul Militar. A absolvit în anul 1912 cursurile Școlii Naționale de Belle-Arte din Iași și a obținut prin concurs certificatul de „pictor bisericesc”. El s-a ocupat de zugrăvirea bisericilor din Scorțeni, Siliște, Poeni, Văleni, etc. În 1916 a expus nu mai puțin de 94 de desene și picturi la București, alături de Ștefan Dimitrescu.
 
Luptând pe front în timpul Primului Război Mondial, Nicolae Tonitza avea să fie decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III, pentru modul în care și-a condus compania din Regimentul 1 Grăniceri în Bătălia de la Turtucaia.
 
După Război, Tonitza s-a stabilit la București. A participat la expoziții și ilustrări de cărți, a colaborat cu diverse publicații și a întemeiat „Grupul celor patru”, alături de Francisc Șirato, Oscar Han și Ștefan Dimitrescu.
 
Până în 1934, aceștia au fost prezenți la repetate expoziții. În același timp, Nicolae Tonitza a început să expună lucrări și în străinătate, în orașe ca: Barcelona (1929), Amsterdam (1930), sau Bruxelles (1935). După decesul lui Ștefan Dimitrescu, din 1933, Tonitza devenea șef la catedra de pictură la Academia de Belle-Arte din Iași, urmând ca în 1937 să fie ales rectorul Academiei.
 
Între anii 1933 – 1934, el a pictat alături de Francisc Șirato în Dobrogea, cei doi realizând o serie de tablouri și desene cu peisaje din Balcic.
 
Nicolae Tonitza a decedat la București, în data de 27 februarie 1940, fiind grav bolnav de mai multă vreme.
 
De-a lungul vieții, Nicolae Tonitza s-a împrietenit cu pictorul tulcean Stavru Tarasov. Un articol dedicat celui din urmă, scris de Tonitza, a apărut în numărul 116 din 1930 al revistei „Dobrogea Jună” și a fost antologat în „Dobrogea Jună. Caleidoscop”. Tonitza a semnat evocarea cu inițialele pe care le folosea adesea în intervențiile sale de publicist. Articolul îi oferă prilejul de a povesti, ironic, despre cele două laturi ale personalității sale, care nu erau întotdeauna unanim admirate de public.
„Am cunoscut un profesor universitar, care îmi arăta o deosebită stimă, o stimă ce mă jignea aproape. Într-o bună zi - şi fără vreo pricină cunoscută mie - domnul profesor n-a mai binevoit să-mi anticipeze (?), aşa precum obişnuia. Mai mult, când, la un banchet oficial, i-am întins mâna, să-i urez bun sosit între oaspeţi, d-l profesor a făcut ochii mari - cari păreau doi ochi de bou sub lupele ochelarilor la Chardin - şi nu a binevoit să-mi prezinte decât un singur deget, din cele zece, pe cari, altădată, mi le oferea compact şi înfriguratic.

Explicaţia mi-a venit indirect de la un tovarăş de masă. D-l profesor ştia că N. N. T. este ziaristul şi criticul de artă - pentru care avea o admiraţie infinită. Când a aflat însă că N. N. T. este şi pictorul - pe care îl detestă - condamnarea încă a fost subit şi definitiv pronunţată: N. N. T. nu poate fi decât un farseur.”

In memoriam Stavru Tarasov, artistul dobrogean a cărui muncă a depășit granițele României

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii