Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:44 12 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tulcea. Continuă acțiunile pentru limitarea răspândirii COVID-19

ro

26 Apr, 2021 14:17 390 Marime text
  • Au fost legitimate peste 2.500 de persoane de pe raza județului Tulcea. 
În ultimele 48 de ore, polițiștii din cadrul IPJ Tulcea, împreună cu polițiști locali și reprezentanți ai autorității locale au acționat, sub coordonarea Instituției Prefectului - Județul Tulcea, pentru verificarea modului în care se respectă prevederile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
 
Astfel, au fost verificate peste 1.258 de obiective/locații (societăți comerciale, restaurante, terase, parcuri, mijloace de transport în comun, gări), fiind legitimate aproximativ 2.519 persoane (din care 144 au fost identificate că nu respectă măsurile stabilite) și verificate peste 53 de mijloace de transport în comun. Pentru neregulile constatate au fost aplicate peste 171 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 117.000 de lei.
 
Pe parcursul activităților de control, polițiștii aduc la cunoștința cetățenilor necesitatea, dar și obligativitatea purtării măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul și gura.
 
Vă reamintim faptul că polițiștii acționează preventiv, însă față de abaterile de la normele în vigoare vor fi luate măsurile legale care se impun.
 
Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm efortul comun pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2.
 

„Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19”, precizează IPJ Tulcea. 

 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii