Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:16 11 07 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Situație actualizată la nivelul județului Constanța, privind noul coronavirus. Număr persoane carantinate sau în izolare

ro

17 Jun, 2020 17:34 1212 Marime text
  • Potrivit Comunicatului de presă nr. 110 din 17.06.2020, al Prefecturii Constanţa, aceasta este Situația actualizată şi măsurile luate împotriva răspândirii COVID-19.
  • În centrele de carantinare din județul Constanța se află, în acest moment, 42 de persoane, care ocupă 2% din totalul de 2.311 locuri disponibile. De asemenea, la nivelul județului sunt 2.440 de persoane în izolare la domiciliu.

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 326 persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 19 persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 307 pacienți au fost declarați vindecați (din județele Constanța, Tulcea și Ialomița).

În acest moment, mai sunt 60 de persoane internate, dintre care 41 din județul Constanța și 19 din Tulcea și Ialomița. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

În centrele de carantinare din județul Constanța se află, în acest moment, 42 de persoane, care ocupă 2% din totalul de 2.311 locuri disponibile. De asemenea, la nivelul județului sunt 2.440 de persoane în izolare la domiciliu.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.M.J. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 10 sancțiuni contravenționale (în cuantum de 5.200 de lei), dintre care una pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu (Legea 55/2020), în valoare de 1.000 de lei.

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 9 societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de ieri, 16 iunie a.c., peste 600 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 2.095 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.

NOTĂ: Facem precizarea că datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică, a transmis Instituția Prefectului – Județul Constanța.

Ti-a placut articolul?

Comentarii