Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:42 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore. Ce s-a constatat

ro

02 Apr, 2020 12:09 1892 Marime text

În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei au trecut peste 23.600 persoane, cetățeni români și străini, dintre care aproximativ 14.400 pe sensul de intrare şi 9.200 pe cel de ieşire din ţară şi peste 16.900 mijloace de transport, dintre care aproximativ 9.200 pe sensul de intrare și 7.700 pe sensul de ieșire din țară.

În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât și pe fâșia de frontieră. Zilnic, aproximativ 4.500 de polițiști de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria, prin P.T.F. Nadlac II s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de intrare în ţară aproximativ 5.000 de persoane şi 2.400 de mijloace de transport. S-a lucrat la capacitatea maxima permisa de infrastructura punctului de trecere, fiind deschise 6 artere de control pentru autoturisme și 6 artere pentru automarfare.

Formalitățile de frontieră necesita un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare sau pentru autoizolare.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
  • 25 fapte ilegale (12 infracţiuni şi 13 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 166.600 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 5.400 lei.
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 3 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 3 cetăţeni români din diferite motive legale.

Sursa foto: Poliția de Frontieră
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii