Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:43 25 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore 18 fapte ilegale constatate și amenzi de peste 10.200 lei

ro

14 Apr, 2020 20:15 900 Marime text

În ultimele 24 de ore, prin punctele de frontieră au trecut aproximativ 15.100 persoane, cetățeni români și străini şi peste 11.600 mijloace de transport.

Pe sensul de intrare au fost aproximativ 6.400 persoane cu 5.000 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 8.700 persoane cu 6.600 mijloace de transport.

În această perioadă, dispozitivul de supraveghere şi control al frontierei de stat este suplimentat, atât în punctele de trecere a frontierei, cât și pe fâșia de frontieră. Zilnic, aproximativ 4.400 de polițiști de frontieră sunt la datorie, mare parte dintre ei în punctele de frontieră la controlul documentelor.

În acelaşi interval de timp, la frontiera cu Ungaria s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control aproximativ 7.600 de persoane şi 5.800 de mijloace de transport, din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 2.600 de persoane cu 1.500 mijloace de transport.

Formalitățile de frontieră necesită un timp mai mare de procesare ca urmare a faptului că pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea controlului epidemiologic.

După încheierea formalităților și stabilirea măsurile dispuse de către personalul medical aflat în punct, mașinile sunt preluate de către echipaje de poliţie şi jandarmi pentru a fi conduse spre locațiile stabilite pentru carantinare  sau  pentru  autoizolare.

Informaţii privind situaţia punctelor de frontieră deschise traficului internaţional se regăsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la adresa http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:
  • 18 fapte ilegale (6 infracţiuni şi 12 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 15.000 lei;
  • valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 10.200 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 3 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 2 cetăţeni români din diferite motive legale.

Ti-a placut articolul?

Comentarii