Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:46 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Și-au exprimat prin culoare și imagine, sentimentele față de cei care luptă în prima linie cu virusul Mesaj emoționant din partea elevilor constănțeni pentru polițiști (galerie foto)

ro

06 Apr, 2020 12:02 3042 Marime text
Polițiștii constănțeni au primit, astăzi, un mesaj emoționant din partea elevilor mai multor unități educative din municipiul Constanța.

Sub coordonarea profesorului Ene Bogdan, copiii cu vârste cuprinse între 3 și 16 ani au fost invitați să își exprime, prin culoare și imagine, sentimentele față de cei care luptă în prima linie cu virusul:

,,Copiii și-au exprimat prin lucrările lor sentimentele sincere, iar în ochii și inima lor sunteți niște EROI! Copiii VĂ MULȚUMESC pentru ceea ce faceți și în inima lor aveți un loc special!”

În acest context, elevi din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 38 Dimitrie Cantemir,  Liceului Teoretic George Călinescu, împreună cu preșcolari de la grădinițele cu program prelungit Mugurel și Amicii, din orașul Techirghiol, au transmis, virtual, peste 200 de desene încărcate cu culoare, dar mai ales cu emoție. Acestea sugerează situația cu care se confruntă cadrele medicale, polițiștii, jandarmii, pompierii, armata, dar și alte instituții, așa cum ea a prins contur în înțelegerea copiilor.

Cu fiecare realizare artistică, cei mici evidențiază eforturile continue pe care le fac forțele de ordine în asigurarea vieții, sănătății, ordinii și liniștii publice.

Și noi, polițiștii, mulțumim copiilor și cadrelor didactice implicate în inițierea, derularea și coordonarea acestui proiect! Vă promitem să rămânem la datorie pentru voi, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu.


Sursa foto: IPJ Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii