Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:43 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ridicarea carantinei în municipiul Constanța. Ce condiție trebuie îndeplinită

ro

21 Dec, 2020 12:11 4028 Marime text

Municipiul Constanța se află încă din luna noiembrie în carantină, după ce rata de incidență a infectării cu noul coronavirus a urcat până peste 10 infectări la mia de locuitori. Iată că la data de 21 decembrie, conform lui Tudorel Ene, purtător de cuvânt al DSP Constanța, rata de incidență a scăzut la 7.01/1.000 de locuitori.

Carantina a fost prelungită la Constanța până pe 1 ianuarie, ora 20.00, astfel Crăciunul și Revelionul va fi făcut cu restricții mai puternice decât în restul țării. De precizat este că dacă în urma scăderii abrupte a ratei de infectare, sub nivelul național, DSP Constanța va veni cu o nouă analiză de risc pentru a cere ridicarea măsurii carantinării municipiului.

De exemplu, pe 21 decembrie, rata națională era de 4,36/1.000 de locuitori, cu mult sub valoarea din municipiu. Această incidență fluctuează zi de zi, iar cel puțin până la 1 ianuarie nu sunt date care să arate o scădere atât de bruscă a cazurilor la Constanța.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii