Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:31 19 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noi reguli privind restricțiile Covid-19 în Târgușor începând de mâine

ro

08 Mar, 2021 19:57 622 Marime text

 
  • Astăzi, în cadrul CJSU, au fost votate hotărârile nr. 36 și nr. 37.
  • Ce măsuri se aplică în Târgușor începând de mâine.

Prima hotărâre prevede reevaluarea și încadrarea ratei de incidență pentru 1 U.A.T., după cum urmează:

-U.A.T. Târgușor, se reevaluează și se constată încadrarea în limita de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori. Acesta va funcționa respectând măsurile din anexa 3 - pentru localități cu incidența mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 locuitori.

Pentru celelalte localități se menține încadrarea în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile și rămân valabile măsurile adoptate prin Hotărârile CJSU nr. 30/02.03.2021 și nr. 33/04.03.2021.

Măsurile adoptate se aplică pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 09.03.2021, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanța hotărăşte:

Art. 1 – În urma reevaluării încadrării U.A.T. Târgușor, la finalul perioadei de 14 zile stabilită prin Hotărârea CJSU nr. 21/23.02.2021, se constantă încadrarea U.A.T. Târgușor în limita de incidență cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori.

Art. 2 – Pentru celelalte localități se menține încadrarea în limitele de incidență cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile și rămân valabile măsurile adoptate prin Hotărârile CJSU nr. 30/02.03.2021 și nr. 33/04.03.2021.

Art. 3 – Se aprobă Anexele 1 – 5, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Anexele se completează cu celelalte prevederi ale H.G. nr. 35/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 februarie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Art. 4 – Comitetul Local pentru Situații de Urgență Târgușor va întreprinde, prin grija primăriei, demersuri pentru respectarea pe teritoriul acesteia a măsurilor pentru prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS-CoV-2, conform anexelor atașate prezentei, respectiv:
- măsurile generale cuprinse în Anexa 1 și
- măsurile cuprinse în Anexa 3 și
- măsurile specifice pentru activitățile sportive cuprinse în Anexa 5.

Art. 5 – Primăria comunei Târgușor va desemna personal din cadrul instituției pentru punerea în aplicare, respectare și verificare a măsurilor conform prevederilor de la Art. 4.

Art. 6 – Primăria comunei Târgușor va comunica până în data de 12.03.2021, ora 16.00, Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, toate măsurile adoptate și modul de respectare a acestora pe raza U.A.T. Târgușor, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 35/2021, la adresa de mail: deconcentrate@prefecturaconstanta.ro.

Art. 7 – Măsurile adoptate în conformitate cu Art. 4 se aplică pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 09.03.2021, urmând a fi reevaluate la finalul acesteia.

Art. 8 – Secretariatul tehnic permanent va comunica prezenta hotărâre membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, unităților administrativ-teritoriale din județul Constanța și tuturor factorilor interesați.

În secțiunea documente regăsiți hotărârea și anexa.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii