Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:12 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Municipiul Constanța se apropie de o incidență de 3 cazuri la mia de locuitori. Ce restricții ar putea intra în vigoare

ro

05 Mar, 2021 00:00 3237 Marime text
  • Municipiul Constanța avea ieri o incidență de 2,89/1.000 de locuitori
  • Odată depășit acest prag, restaurantele în interior, cinematografele și sălile de jocuri de noroc nu vor avea voie să funcționeze
  • În prezent, acestea au dreptul de a funcționa la 30% din capacitate
 
Creșterea numărului de cazuri de infectări cu SARS-CoV-2 în Constanța este îngrijorătoare, mai ales că cinci localități din județ au o incidență de peste 3 infectări la mia de locuitori, iar municipiul Constanța se apropie de acest prag.
 
Astfel, conform deciziilor de până acum, odată cu depășirea incidenței de 3 infectări la mia de locuitori, municipiul Constanța ar putea intra în scenariul 3, adică se vor închide restaurantele în interior, sălile de jocuri de noroc și cinematografele.
 
Incidența în județul Constanța a fost de 1.85 la mia de locuitori, conform ultimelor date furnizate de Direcția de Sănătate Publică Constanța, pentru intervalul 18 februarie - 3 martie 2021.

Numărul de persoane infectate cu COVID-19 crește alarmant în ultima săptămână, odată ce a fost schimbat sistemul de raportare, unde sunt incluse și focarele active. Așadar, în județul Constanța, acestea sunt localitățile cu o incidență mai mare de 3 infectări la 1.000 de locuitori:
  • Crucea - 3,94/1.000 de locuitori - 12 cazuri active
  • Ion Corvin - 3,46/1.000 de locuitori - 7 cazuri active
  • Mihail Kogălniceanu - 3,05/1.000 de locuitori - 31 de cazuri active
  • Valu lui Traian - 3,18/1.000 de locuitori - 55 de cazuri active
  • Vulturu - 4,19/1.000 de locuitori - 3 cazuri active
 
Se apropie de o incidență de peste 3 următoarele localități:
  • Municipiul Constanța - 2,89/1.000 de locuitori - 900 de cazuri active
  • Techirghiol - 2,90/1.000 de locuitori - 25 de cazuri active
  • Rasova - 2,67/1.000 de locuitori - 10 cazuri active
 
Măsuri aplicabile în localitățile în care incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori:
  1. Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă
  2. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă
  3. Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă
  4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă.
  5. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, se desfășoară doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unități
  6. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noros este interzisă
 
Măsurile aplicabile în localitățile în care incidența cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 de locuitori și mai mică sau egală cu 3:
  1. Organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului
  2. Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in este interzisă
  3. Organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale este interzisă
  4. Activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00
  5. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor în interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00-23.00
  6. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii