Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:06 31 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesaje de interes public Valentin Vrabie, primarul Medgidiei - „Am luat măsuri pentru verificarea riguroasă a persoanelor izolate la domiciliu. Instituțiile publice şi cele de învăţământ au fost dezinfectate“

ro

23 Mar, 2020 12:43 5047 Marime text
Epidemia de Coronavirus ce a adus starea de urgenţă decretată la nivelul României şi măsurile restrictive pot crea confuzie în rândul cetăţenilor. În acest context, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de informaţii corecte şi concrete a constănţenilor, ZIUA de Constanţa a demarat un amplu demers jurnalistic. Rând pe rând, vom prezenta măsurile luate la nivelul municipiilor, oraşelor şi comunelor din județ, pentru a preveni răspândirea virusului şi a asigura protecţia oamenilor.

Valentin Vrabie, primarul municipiului Medgidia, a declarat pentru ZIUA de Constanţa că, la nivelul localității, în acest moment (nr., 23 martie 2020), sunt 72 de persoane izolate la domiciliu. În privinţa acestora, s-au luat măsuri privind verificarea riguroasă a respectării autoizolării. De asemenea, primarul ne-a vorbit despre măsurile luate la nivelul municipiului pentru prevenirea răspândirii infectării cu Coronavirus.

„Vreau să vă spun că, la acest moment (nr., 23 martie 2020), din fericire, nu avem niciun caz în Medgidia confirmat cu Coronavirus. Vă asigur că toate cele 72 de persoane care se află în izolare la domiciliu sunt atent supravegheate, fiind verificate de trei ori pe zi. Nimeni nu încalcă această măsură. Pe de altă parte, trebuie să vă spun că, în medie, sunt între şapte şi nouă persoane ce sosesc zilnic în Medgidia şi intră în autoizolare. Numărul de circa 70 de oameni rămâne însă oarecum constant, întrucât persoanele pentru care s-a împlinit termenul de autoizolare ies de sub această măsură“, a precizat primarul Valentin Vrabie.

De asemenea, printre măsurile luate în Medgidia pentru prevenirea răspândirii Coronavirusului se mai numără acţiunile de dezinfecţie desfăşurate la unităţile de învățământ şi instituţiile publice.

„La Medgidia, nu avem centre de carantină“, a explicat primarul. Acesta  a mai precizat că măsurile luate sunt cele dispuse la nivel național, nefiind vorba despre o situație locală, care să impună măsuri specifice doar la nivelul Medgidiei, ci una naţională.

„Am instalat un cort de pretriaj în faţa Spitalului Medgidia, unde persoanele suspectate că ar fi infectate cu Coronavirus sunt atent controlate de personalul medical echipat corespunzător în acest sens. În felul acesta, am dorit să asigurăm protecția personalului medical din interiorul spitalului, dar şi al pacienţilor aflate în unitatea medicală cu alte afecțiuni“, ne-a mai precizat primarul municipiului.
Nu în ultimul rând, acesta a mai explicat că primăria face toate demersurile necesare pentru a sprijini organele Ministerului Afacerilor Interne în lupta cu COVID-19, în sensul respectării noilor prevederi şi recomandări legale intrate în vigoare în această perioadă.

Citește și:
A fost înregistrat al patrulea deces al unei persoane confirmată pozitiv cu coronavirus


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii