Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:06 05 04 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesaje de interes public Tudorel Gurgu, primarul comunei Ciobanu – „Chiar acum suntem pe străzi și dezinfectăm cu cloramină“

ro

25 Mar, 2020 13:49 5968 Marime text
În comuna Ciobanu au fost luate toate măsurile prevăzute prin ordonanțele militare intrate în vigoare, dată fiind starea de urgență în care se află România, pe fondul epidemiei de Coronavirus.
Tudorel Gurgu, primarul comunei Ciobanu, ne-a declarat următoarele: „Chiar în aceste momente suntem pe străzi, împreună cu echipele abilitate, dezinfectăm străzile, stropim cu cloramină. Din fericire, nu este nimeni pe afară, toată lumea respectă ordonanțele și legile în vigoare“.
De asemenea, edilul a precizat că la nivelul comunei sunt 14 familii aflate în autoizolare, care sunt verificate zilnic de echipajele Poliției. „Îi verifică Poliția, îi sunăm și noi zilnic. Și vecinii sunt atenți să nu încalce nimeni măsurile de protecție. Am avut un caz cu un cetățean care intenționase să plece, însă am fost anunțați de aceasta, iar măsurile de siguranță au fost restabilite“. În plus, mai sunt așteptați să vină și alte persoane din afară, dar autoritățile spun că sunt pregătite pentru a se asigura că se vor lua și respecta toate măsurile de siguranță impuse de lege.
În ce privește activitatea primăriei, nu se mai lucrează cu publicul, cererile sunt transmise online. Totuși, pentru cazurile urgente, este asigurată prezența unui funcționar al instituției, ce preia solicitările la geam, păstrându-se distanța corespunzătoare și respectându-se măsurile de protecție.
Nu în ultimul rând, Tudorel Gurgu a precizat că s-a luat legătura cu toți cetățenii vârstnici din comună: „Am fost la toți, și eu, și vicele (nr., Ion Simion) suntem născuți și crescuți aici, îi știm pe toți, le știm familiile, rudele, tot. Facem toți tot ce putem în situația dată, să ținem lucrurile sub control“.
La nivelul comunei Ciobanu nu au fost înregistrate până în prezent cazuri de infecție cu noul Coronavirus și nici nu sunt cazuri suspecte.

Citește și:

906 cazuri de coronavirus confirmate în România. Două persoane vindecate la Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii