Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:03 03 08 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE Un angajat al Ambasadei României la Washington - infectat cu SARS-CoV-2

ro

13 Jul, 2020 21:51 473 Marime text
Un membru al personalului Ambasadei României la Washington a fost testat pozitiv la infecţia cu noul coronavirus, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Potrivit unui comunicat MAE transmis luni AGERPRES, starea de sănătate a persoanei este bună şi se află sub supraveghere medicală.

Au fost dispuse măsurile care se impun în relaţia cu autorităţile din statul de reşedinţă, respectiv măsuri de protecţie pentru restul colectivului misiunii diplomatice şi membrii de familie.

Totodată, MAE precizează că, pentru perioada următoare, activitatea uzuală a Ambasadei României în Statele Unite ale Americii va fi adaptată pentru limitarea expunerii celorlalţi membri ai misiunii, fiind întreprinse toate măsurile necesare de distanţare socială şi autoizolare impuse de această situaţie, activităţile curente în mediul online fiind menţinute.

Ti-a placut articolul?

Comentarii