MAE Autorităţile române apreciază donaţia de materiale medicale făcută Papa Francisc
MAE: Autorităţile române apreciază donaţia de materiale medicale făcută Papa Francisc
23 Apr, 2020 21:27
ZIUA de Constanta
1687
Marime text



Inițiativa Sfântului Scaun, anunțată astăzi, demonstrează solidaritatea Sanctității Sale cu România în eforturile susținute de gestionare a pandemiei de Covid-19 la nivel național și demonstrează relațiile excelente și cooperarea foarte bună dintre România și Sfântul Scaun, în contextul aniversării, în acest an, a 100 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre cele două state.
Poporul român menține vie amintirea vizitei apostolice a Papei Francisc în România, din perioada 31 mai-2 iunie 2019, prilej cu care Sfântul Părinte a fost prezent în toate regiunile istorice ale României.
Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada de la Roma, a oferit sprijinul logistic pentru transportul acestora.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii