Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:21 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Evoluția pandemiei pe raza județului Constanța. Câte persoane se află în carantină la domiciliu

ro

16 Nov, 2021 19:07 1157 Marime text
  • Potrivit informațiilor furnizate marți seară, în acest moment, sunt 408 de persoane internate în unitățile spitalicești din județul Constanța, iar alte 1.575 de persoane sunt în carantină la domiciliu. 
De asemenea, 2.313 de constănțeni sunt în izolare la domiciliu. 

În ceea ce privește numărul dozelor de vaccin administrate în ultimele 24 de ore, 4.000 de persoane s-au imunizat împotriva COVID-19, pe raza județului Constanța. Dintre aceștia, 1.045 au primit prima doză, 2.036 au primit doza a doua și 919, doza a treia.

Iată datele actualizate

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 67.283 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 2.084 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.   
 
În acest moment, sunt 408 persoane internate, la nivelul județului Constanța. Paturile pentru tratarea bolnavilor COVID-19 sunt distribuite astfel: Spitalul Municipal Medgidia (160 - 97 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie Constanța (100 - 66 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (121 - 65 ocupate), Spitalul Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" Constanța (122 - 114 ocupate), Secția Exterioară Agigea (55 - 33 ocupate), Secția Exterioară Psihiatrie Palazu Mare (4 - 1 ocupat), Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Gafencu” Constanţa (6 - 6 ocupate) și Sistemul Medical Modular de Izolare și Tratament (SMMIT) Constanța (100 – 26 ocupate).
 
De asemenea, la nivelul județului sunt 1.575 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 2.313 persoane sunt izolate la domiciliu.
 
Conform datelor furnizate de DSP Constanța, la nivelul județului au fost confirmate, de la începutul pandemiei, până în prezent, 879 de cadre didactice, 3.218 elevi, 439 de studenți și 227 de angajați din unitățile de învățământ (personal auxiliar).
 
În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 2.346 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (499), asistenți medicali (1.086) și personal auxiliar (761).
 
În urma coroborării datelor din DSP Constanța, unitățile medicale publice și cele private, în ultimele 24 de ore, în județul Constanța au fost realizate 1.776 de teste antigen rapide și 586 de teste RT-PCR.
 
La ultima raportare, realizată la interval de 24 de ore, în județul Constanța, au fost efectuate 4.000 de noi vaccinări împotriva COVID-19 (doza 1 - 1.045, doza 2 - 2.036, doza 3 - 919).
 
Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.
 
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța, 134 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în Legea 55/2020, în valoare de 29.000 de lei.
 
De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 97 de societăți comerciale și PFA.
 
În cursul zilei de ieri, 15 noiembrie a.c., peste 200 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 2.690 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.

Sursă foto: unsplash.com
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii