Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:55 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două decese „Covid“ Constanța, înregistrate la Spitalul Medgidia!

ro

05 Sep, 2020 13:02 1744 Marime text
  • Este vorba despre doi bărbați cu vârste de peste 70 de ani și care prezentau comorbidități.


Două noi decese au fost trecute în registrul negru al Covid-19, pentru județul Constanța. Numărul total al deceselor înregistrate aici a ajuns la 48.

Potrivit reprezentanților Instituții Prefectului - Județul Constanța, ambele au fost înregistrate la Spitalul Municipal Medgidia, fiind vorba despre doi bărbați cu vârste de peste 70 de ani și care prezentau comorbidități.

Iată datele oficiale puse la dispoziție de Instituția Prefectului - Județul Constanța:

Deces 47: Bărbat, 70 de ani, Constanța, comorbidități (fibrilație atrială, insuficiență cardiacă cu disfuncție severă), decedat la Spitalul Municipal Medgidia.

Deces 48: Bărbat, 84 de ani, Constanța, comorbidități (sechele AVC, bronhopneumopatie obstructivă cronică stadiul 2, insuficiență respiratorie clinic manifestată, insuficiență renală, ulcer varicos, demență mixtă), decedat la Spitalul Municipal Medgidia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii