Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
08:38 27 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Două avioane cu 380 de repatriați din Italia au aterizat la Mihail Kogălniceanu. Aceștia nu vor mai fi carantinați în centre din județul Constanța

ro

27 Mar, 2020 23:53 6235 Marime text
În această noapte, două avioane cu români repatriați din Veneția, Italia au aterizat pe Aeroportul Internaţional de la Mihail Kogălniceanu.
La bord sunt 380 de persoane care, după aterizare, au respectat același protocol strict. Conaționalii noștri vor ajunge sub escortă, în mai multe centre de carantină din toată țara. Doar cei cu domiciliul în Constanța vor rămâne în centrele de carantină din județul nostru, potrivit prefectului județului Constanța, George Niculescu.
Repatriații vor intra în carantină instituționalizată pentru următoarele 14 zile. Măsurile de pază si ordine publică vor fi asigurate de institituțiile de forță.
Până în acest moment, pe aeroportul de la MIhail Kogălniceanu au sosit deja alte cinci avioane cu români aduşi din Italia. În total au fost 705 persoane din cele 1500 anunțate inițial că vor veni la Constanța.. 605 au rămas în județul Constanța, alți 100 au fost carantinați în județul Tulcea. Cei din Constanța au fost carantinați la Hotel Flora, respectiv la Sanatoriul Balnear Techirghiol. 

Actualizare transport umanitar din Italia, pe Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța
 
Ca urmare a colaborării între prefectul Județului Constanța, George-Sergiu Niculescu, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela și CNCCI, cu susținerea premierului Ludovic Orban, începând de astăzi, 27 martie, cetățenii români aduși prin misiunea umanitară pe Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța vor fi transportați către județele de domiciliu. Astfel, în urma sosirii pe Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța a celor două avioane din Italia, cu aproximativ 380 de pasageri, aceștia din urmă nu vor mai fi carantinați pe raza județului Constanța. Prefectul Județului Constanța s-a asigurat că toate procedurile de maximă securitate sanitară sunt implementate.
 
Pentru românii sosiți cu primul transport, aflați în carantină pe raza județului Constanța, perioada legală de carantinare expiră săptămâna viitoare și vor fi sprijiniți să ajungă, în siguranță, acasă.
Prefectul Județului Constanța, George-Sergiu Niculescu afirmă că „obiectivul umanitar a fost îndeplinit, județul Constanța s-a asigurat că românii repatriați sunt consultați, că li se prelevează probe și că stau în condiții bune de carantinare. După acest proces, ei vor putea ajunge în siguranță acasă”.


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii