Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:39 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coronavirus Constanţa. 1.031 de persoane, în carantină la domiciliu

ro

21 Sep, 2020 18:47 1413 Marime text
  • În ultimele 24 de ore, în unitățile medicale publice din județul Constanța au fost realizate 59 de teste RT-PCR.
  • De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 17 societăți comerciale și PFA.
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 2.337 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 55 de persoane au decedat din rândul celor pozitivate.

În acest moment, sunt 285 de persoane internate, dintre care 248 din județul Constanța și 37 din alte județe. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.

De asemenea, la nivelul județului sunt 1.031 de persoane aflate în carantină la domiciliu. În această categorie sunt incluse persoane care s-au întors recent din zone cu risc epidemiologic ridicat, respectiv persoane care sunt considerate contacți direcți ai celor confirmați cu virusul SARS-CoV-2.

Totodată, un număr total de 140 de persoane sunt izolate la domiciliu. Acestea reprezintă numărul de persoane confirmate cu noul coronavirus, dar care au fost externate.

În urma centralizării datelor din toate spitalele și clinicile din județul Constanța, de la începutul pandemiei și până în acest moment au fost confirmate 169 de cazuri de infectare în rândul personalului: medici (55), asistenți medicali (69) și personal auxiliar (45).

La nivelul județului Constanța au fost incluse 605 paturi pentru tratarea bolnavilor COVID-19. Acestea sunt distribuite astfel: Spitalul Clinic de Boli Infecțioase (120 – 73 ocupate), Spitalul de Pneumoftiziologie (100 – 72 ocupate), Spitalul Municipal Medgidia (150 – 68 ocupate), Spitalul Municipal Mangalia (107 – 72 ocupate), Spitalul Militar – Sistem Modular (54 – 0 ocupate) și Secția Exterioară Agigea (74 – 0 ocupate).

În ultimele 24 de ore, în unitățile medicale publice din județul Constanța au fost realizate 59 de teste RT-PCR.

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.

În ultimele 24 de ore, au fost aplicate, de către polițiștii din cadrul IPJ Constanța, jandarmii din cadrul I.J.J. Constanța, respectiv G.J.M. „Tomis” Constanța și polițiștii locali, un număr total de 47 de sancțiuni contravenționale (în cuantum de 24.350 de lei).

De asemenea, în ultimele 24 de ore, forțele abilitate de control au verificat 17 societăți comerciale și PFA.

În cursul zilei de ieri, 20 septembrie a.c., 550 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. În cadrul acestora, au fost verificate 130 de persoane, cu privire la respectarea măsurilor recomandate.

NOTĂ: Facem precizarea că datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică, a transmis Instituția Prefectului – Județul Constanța.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii