Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:37 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Controale anti-COVID la Tulcea Peste 800 de persoane legitimate și 74 de societăți comerciale, verificate

ro

28 Dec, 2020 12:04 1027 Marime text
  • IPJ Tulcea a transmis că, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 74 de societăți comerciale, 39 de mijloace de transport public în comun și au fost legitimate peste 800 de persoane.
În perioada 24-27 decembrie a.c., pentru prevenirea și combaterea infectării cu noul tip de coronavirus, dar și pentru a menține un climat de ordine și siguranță publică, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, împreună cu celelalte structuri M.A.I de la nivel teritorial, au desfășurat noi acțiuni, pe raza întregului județ, pentru siguranța cetățenilor.
 
În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise.
 
Astfel, în ultimele 24 de ore, au fost verificate 74 de societăți comerciale, 39 de mijloace de transport public în comun și au fost legitimate peste 800 de persoane.
 
Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 77 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 23.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție, conform Legii nr. 55/2020.
 
Polițiștii tulceni sunt și vor fi permanent la datorie, pregătiți să intervină ori de câte ori situația o va impune.     
 
Recomandăm tuturor cetăţenilor să respecte normele de conviețuire socială, să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună inutil unor riscuri!
 
 Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19., a transmis IPJ Tulcea.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii