Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:44 04 06 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicatul Prefecturii Constanța Situația actualizată la nivelul județului privind noul coronavirus

ro

23 May, 2020 16:17 2502 Marime text
  • De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 267 de persoane infectate cu SARS-CoV-2.

Până în prezent, 16 persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 253 de pacienți au fost declarați vindecați (din județele Constanța, Tulcea și Ialomița).

În acest moment, mai sunt 47 de persoane internate, dintre care 25 din județul Constanța și 22 din județele Tulcea și Ialomița. Facem mențiunea că persoanele din alte județe, dar internate în Constanța, sunt raportate în situațiile din județele de proveniență.
 
În centrele de carantinare din județul Constanța se află, în acest moment, 152 de persoane, care ocupă 7% din totalul de 2.311 locuri disponibile. De asemenea, la nivelul județului sunt 1.827 de persoane în izolare la domiciliu.
 
Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19 pe teritoriul României.
 
În cursul zilei de ieri, 22 mai a.c., peste 800 de forțe de ordine (I.P.J. Constanța, I.J.J. Constanța, G.J.M. „Tomis” Constanța, Poliția Locală Constanța și Garda de Coastă) au desfășurat misiuni specifice în județul Constanța. Obiectivul principal al misiunilor întreprinse este acela de a spori siguranța cetățenilor în noul context.
 
Odată cu trecerea în starea de alertă pe teritoriul României, forțele de ordine acționează, în principal, pentru informarea cetățenilor cu privire la noile reguli.
 
Se face precizarea că datele sunt actualizate în mod constant, iar informațiile cu privire la situația COVID-19 la nivelul județului Constanța sunt în continuă dinamică.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii