Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:24 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bulgaria Certificatul verde Covid, obligatoriu pentru toți funcționarii publici

ro

14 Dec, 2021 18:42 1105 Marime text
  • Miniştrii din Bulgaria vor avea nevoie de certificatul sanitar COVID-19 pentru a participa la şedinţele de guvern.
  • Acest certificat va deveni obligatoriu de asemenea pentru toţi funcţionarii publici.


 
Numit luni prim-ministru al Bulgariei, Kiril Petkov a anunţat marţi că toţi miniştrii vor avea nevoie de certificatul sanitar COVID-19 pentru a participa la şedinţele de guvern, iar acest certificat va deveni obligatoriu de asemenea pentru toţi funcţionarii publici, măsură menită să stimuleze imunizarea în ţara cu cea mai redusă rată a vaccinării anti-COVID-19 în UE, relatează agenţia EFE, citat de Agerpres.



 

''Primul meu ordin astăzi va fi ca în Consiliul de Miniştri să se poată intra numai cu certificatul verde'', a declarat liderul noii coaliţii guvernamentale de la Sofia, alcătuită din patru partide şi care a trecut luni de votul de încredere al parlamentului.





Kiril Petkov a adăugat că certificatul verde - care atestă vaccinarea anti-COVID-19, trecerea prin boală sau efectuarea unui test negativ recent - va fi obligatoriu de asemenea pentru toţi angajaţii ministerelor şi ai altor instituţii publice.



Acest document este obligatoriu din octombrie în Bulgaria pentru accesul în spaţiile publice închise, precum barurile, centrele comerciale sau teatrele, nu însă şi la locul de muncă.




Noul premier bulgar a insistat că numai prin creşterea procentului populaţiei vaccinate anti-COVID-19 cu schema completă - în prezent de numai 26,5% - pot fi evitate restricţii antiepidemice care implică închiderea economiei.




Bulgaria a înregistrat în ultimele 24 de ore 1.959 de noi cazuri de COVID-19 şi 152 de decese asociate acestei boli.



Sursă foto: Pixabay
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii