Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:24 29 07 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstantaEsteBine Saptămâna 29 a anului 2021. 19 - 25 iulie - Întregire

ro

21 Jul, 2021 11:29 1019 Marime text

Mă uit la mine, mă uit în jur și constat cât de ușor putem să renunțăm la părți întregi din noi înșine. Cum putem să fim păcăliți de povestea minții și de condiționarea socială să fim mai puțin decât suntem meniți să fim.

Cel mai ușor renunțăm la partea noastră artistică. Fiecare avem înclinații către arte frumoase: desen, culoare, pictură, fotografie, muzică, instrumente, dans, aranjamente interioare, decorații, meșteșugărit, bricolaj, cusături, tricotaje, modelaj sau sculptură și multe altele.

În copilărie sau tinerețe, puteam petrece ore întregi dedicate acestei pasiuni sau activități creative.

Ca adulți, prinși în roata de hamster a vieții, rămânem cu puțină energie în ficat și suprarenale și cu puține ore în programul zilei, și primele activități pe care le scoatem din program sunt exact aceste recompense creative pentru suflet.

O întrebare de pus în această săptămână de Lună plină este: ce activitate îmi face atât de multă plăcere, încât o fac fără să fiu atentă la timp, fără să vreau să mănânc sau să câștig bani din asta?

Aceasta activitate este hrana creativă a sufletului. Fără această hrană, o parte din noi rămâne mereu flămândă. Și încercăm să o ținem în viață hrănind-o cu mâncare.

În acest fel ne îngrășăm.

Oamenii grași sunt cei care renunță la părți din ei înșiși, nu le mai dezvoltă și le lasă să se atrofieze. Iar durerea acestei diminuări o astupă cu mâncare.

Am observat cupluri de toate vârstele, pe plajă, la malul mării. Se vede cu ochiul liber care bărbat este într-un cuplu stabil cu o femeie și care este încă „liber”. După ce?

După burtă.

Oricât sunt de tineri și încă arătoși, bărbații cuplați cu femei încep să se îngrașă. Fac burtă, urmată la scurt timp de fălci și alte deformații corporale.
La ce renunță acești bărbați, pentru a rămâne în cuplu?

La activitatea favorită masculină, fără de care un bărbat nu se simte bărbat: vânătoarea.

Pănă să aibă o parteneră stabilă, bărbații vânau femei.

Odată cu prima relație de lungă durată, bărbații uită complet de vânătoare, uită că o pot transfera în alte părți ale vieții (să vâneze o casă pentru cuplu, să vâneze resurse și bunuri pentru gospodăria sa, să vâneze hrană de calitate, din super-marketurile încărcate de deșeuri, să vâneze timp de calitate, pentru sine și pentru familie, să vâneze întregirea personală, cu noi abilități și noi informații etc).

Bărbații uită ideea de vânătoare, uită să investească în partea creativă sau sportivă a lor și transformă viața de familie în roata de hamster: serviciu - acasă - mâncare - somn.

Femeile care se îngrașă după ce nasc copii sunt prinse în aceeași capcană a renunțării la partea lor creativă. O femeie care nu-și exprimă zilnic creativitate în viața sa se ofilește, precum o floare care nu primește destul soare, destulă apă sau are un sol lipsit de calitate în vas.

Femeile sunt precum plantele. Au nevoie de locul potrivit, de vasul de mărimea potrivită (ce trebuie schimbat pe măsura creșterii), de suficientă apă și soare și de atenție regulată.

Femeile au abilitatea să se ”ude” reciproc sau să-și intensifice soarele. Să-și susțină creativitatea și să nu se lase să uite de acele însușiri care le mențin vivacitatea spiritului: muzica, dansul, arta și dinamica mișcării.

Întreaga săptămână în care ne aflăm aflată sub semnul unei Luni pline în Vărsător, semn al generozității și dăruirii, este perioada potrivită să ne re-amintim de noi înșine.

Generozitatea începe cu fiecare dintre noi.

Să ne reîntregim viața cu un mic aspect care să ne aducă bucurie și dinamică sufletelor.

Să cântăm sub duș, să dansăm împreună cu copiii, să pictăm sau să colorăm, să construim sau să bricolăm mici construcții în casă, să ne reamintim un solfegiu la pian ori chitară, sau pur și simplu, să luăm o carte bună și să găsim 30 de minute în care să citim liniștiți, alături de un pahar de limonadă rece.
Sunt multe activități creative ce ne bucură sufletul.

Multe părți din noi înșine sunt puse în ”carantină”, și stau acolo de prea mult timp.

Cum vă simțiți voi când sunteți în carantină?

Când vă este limitată posibilitatea de mișcare și dinamică?

Cum credeți că se simte sufletul vostru de atâta timp?

Primim carantină pentru că am acceptat carantina în ființa noastră de prea mult timp.

Nu există nimic la exterior care să nu fie deja creat în interiorul vostru.

Ce parte (părți) din noi înșine sunt de prea mult timp în carantină?

Ce părți ne strigă să le acordăm atenție și niciodată nu este timp pentru ele, întrucât prea mulți alții cer atenția, energia noastră?

Ce putem face/întreprinde săptămâna aceasta pentru Sufletul și corpul personal?

Să ne dăruim cu generozitate, pe Luna plină în Vărsător, atenție și intenția de a ne întregi.

Este greu să trăim vieți făcuți bucăți, cu atâtea părți din noi în carantină.

Dacă nu mai vrem să fim carantinați la exterior, să încetăm să o facem cu noi înșine.

Nu este niciodată târziu pentru întregire. Tranzitul astral de această săptămână este un moment favorabil deosebit.

Vineri este maximul de Lună plină.

Dar întreaga săptămână ne re-amintește de noi înșine.

Să avem zile de vară frumoase, însorite și cu întregire,

Cu iubire, tuturor,

Sursa text și foto: Facebook / Zyanna Orinda  
www.centrulnatura.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii