Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:28 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Ziua 76 – 17.03.2022. Astăzi sărbătoresc Soarele

ro

17 Mar, 2022 08:42 1411 Marime text
Mai avem două zile de iarnă astronomică și ziua va începe să crească, minut cu minut, foarte repede. Soarele se va afla pe cer din ce în ce mai mult timp, ziua va fi din ce în ce mai lungă și un nou ciclu de viață reîncepe pe Pământ.
Căldura Soarelui ne dă viață. Radiațiile soarelui ne usucă și ne iau viața, puțin câte puțin. Paradoxal, sursa noastră de viață este și cea care induce distrugerea.

Mintea noastră reprezintă cel mai bine acest paradox, prin gândirea sa dublă (concept original a lui George Orwell, in cartea sa vizionara 1984). Acceptăm și negăm ceva în același timp. Acceptăm că suntem ființe muritoare și că nu știm când Creatorul vieții ne va cere înapoi împrumutul forței vitale pe care ne-a oferit-o să avem o experiență pe Pământ. În același timp, negăm mortalitatea noastră, sperând în secret că mai avem măcar 20-30 de ani de trăit în corpul fizic. Când trăim ca și cum nu am muri (cum o facem cu toții), ne permitem să lăsăm lucrurile neterminate, pasiunile nedezvoltate, promisiunile neîmplinite pentru că ne mințim continuu că ”mai avem timp”.

Dar realitatea Soarelui nostru este că nu mai avem timp. Niciunul dintre noi nu mai are timp. Soarele ne amintește asta prin ciclurile și rotațiile sale repetitive.

Chiar dacă suntem prinși în Visul hipnotic al planetei și împinși să îndeplinim soarta de servitori ai sistemelor, Sufletul nostru, care este o fărămiță de Soare, ne amintește periodic de nevoile sale. Ne oprește din goană și ne întreabă: dar cu mine, cum rămâne?

Fiecare tragedie din jurul nostru, a unei persoane sau a unei țări, ne amintește de efemeritatea bunurilor și rezultatelor muncii umane. La final de zi, tot ce ne rămâne nu sunt bagajele pe care să le cărăm (cu disperare) după noi. Ci doar îndemânările și abilitățile pe care le are corpul și mintea noastră. Ceea ce știm să facem, mai bine și mai expert, este ce ne ajută să supraviețuim în circumstanțe în care putem pierde totul și pe toți.

Astăzi sărbătorim Soarele. Și vedem mai bine ce este nevoie să aducem la suprafață și în planul conștienței. Ce are nevoie corpul și face bucurie Sufletului? Mișcarea fizică? Plimbarea în Natură? Un masaj? Reflexoterapie? Genuflexiuni și flexibilitatea genunchilor? Bicicletă? Trambulină? Sărit coarda? Învățarea unei îndemânări acrobatice?

Să începem de astăzi, cu primul pas. Și zi de zi, să facem pași mici.
Nu începeți cu ambiție și mult, pentru că obosiți rapid.
Să ne uităm la soare, cum iese încet încetișor din umbra pământului și petrece ore întregi până să urce în vârful boltei cerului.
Să permitem plexului solar să ne ghideze întreaga zi, să nu încărcăm mult stomacul, pentru a putea să ne auzim corpul și să-i oferim, astăzi, ceea ce ne cere de mult timp: atenție, grijă, mângâiere, blândețe.

Umplem corpul cu lumină și permitem Sufletului să zâmbească.
Vine primăvară! O simțim cum ne dă târcoale. Da, iarna încă nu se lasă dusă și probabil că va mai încerca să ne agațe, cum știe ea mai bine (așa fac și veștile proaste, tot insistă să ne afecteze).

Dar simțim că vine primăvara. Corpul simte și începe să se comporte precum ghioceii.
În ciuda frigului și a zăpezii, ghioceii scot capul din zăpadă pentru că simt că iarna își pierde din putere. Și noi, alături de ei.

Vă aștept mâine la Webinarul ”Ghiocei și disciplină alimentară în primăvară”, la ora 19.00, să avem un dialog ca între prieteni, despre corp, nevoile și posibilitățile sale, dificultățile și provocările cu care ne confruntăm și ce soluții constructive și naturale ne sunt la dispoziție.
https://alchida.ro/produs/webinar-19-martie/

Multumesc Ioanei Miclean pentru fotografii. Imi plac mult si o sa le folosesc in urmatoarea perioada. Sufletul din spatele ochilor vede frumusețea Naturii și o impărtășește tuturor.
Să avem cu toții o zi de sărbătorire a Soarelui (din cer, din corp) cât mai împlinitoare și echilibrată
Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna orinda
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii