Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:07 07 02 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanţaEsteBine Ziua 361 – 27.12.2022 Astăzi sărbătoresc prezentismul

ro

27 Dec, 2022 14:37 708 Marime text
Dacă veți căuta în dicționar, veți găsi atât prezenteism cât și prezentism. Nimic altceva decât jocuri de cuvinte ale gânditorilor lumii (care ne încurcă în încâlcelile minții).
Astăzi doresc să celebrez o iluzie a minții umane numită de unii prezentism: faptul că mintea visează la un viitor ce poate fi la fel ca și prezentul, dar cu un amănunt diferit.
”Dacă aș locui într-o casă mai mare....” sau ”într-o casă cu curte”, sau ”într-o casă la țară”...

Cu alte cuvinte, viața mea este bună acum, vreau să rămână așa, doar casa în care locuiesc să fie mai mare (cu curte, la țară etc).
”Dacă soțul / soția mea s-ar putea mai respectuos, iubitor, ar comunica mai bine....”
Cu alte cuvinte, totul în viața mea să rămână la fel, doar comportamentul lui x sau y să fie diferit.
”Dacă aș avea mai mulți bani, sau o slujbă mai bună, sau aș putea călători mai mult”

Din nou, aceeași poveste iluzorie – viața mea să rămână la fel ca acum, doar să fie mai mulți bani, să am un job mai bun sau să călătoresc mai mult.
Curat Caragiale, parol!
Când suntem în iluzia prezentismului (tendința de a crede că viitorul va fi exact ca prezentul, cu o singură deosebire), mințile noastre se pricep să-și imagineze orice altceva, în afară de acea diferență.

Vedeți voi, mintea umană dorește ca lucrurile să rămână la fel. Mintea este cel mai conservator element al ființei noastre (corpul se transformă, energia se schimbă, doar mintea vrea ca totul să rămână la fel). De aceea nu putem să ”ghicim” viitorul sau să-l presupunem, pentru că noi permitem minții să creadă că viața poate rămâne la fel, cu o singură deosebire (mașina cea nouă, un serviciu cu remunerație mai buna, o nouă relație, un copil etc).
În special la femei se observă această ”gândire magică” – ”încă un copil, mai doresc un copil în plus în familia noastră, simt că un copil mă va împlini etc etc”. Femeia își proiectează viața sa actuală, care să rămână neschimbată, cu o singură diferență, apariția unui copil.

Paradoxul prezentismului este că odată obținut lucrul pe care îl dorim, viața se transformă. NU mai rămâne la fel. O nouă casă vine ”la pachet” cu mai multă muncă, cu alte relații cu familia și prietenii, cu transformarea personală (viața văzută dintr-o casă mai mare este diferită decât viața văzută dintr-un apartament de bloc).
Un copil vine ”la pachet” cu enorm de multe provocări, plus oboseala inevitabilă a sarcinii, nașterii și alăptării (pe care nicio femeie nu le ia în calcul, în exprimarea dorinței).

Un serviciu nou și mai bine plătit vine la pachet cu mai multă responsabilitate, cu program de lucru diferit și cu o oboseală / suprasolicitare ce deturnează energia din alte părți ale vieții.
Călătoriile vin la pachet cu cheltuieli mari, cu oboseală și cu repetiția unor rutine ce pot deveni stresante, uneori.
MINTEA UITĂ și MINTEA înfrumusețează exagerat obiectele dorințelor și viselor.
”Gândirea magică”, pe care comercialismul Sărbătorilor o menține vie, ne duce în câteva capcane mari, unde lăsăm mare parte din energia și forța noastră vitală.

Ce observăm, la prezent, față de ”prezentism” (o poveste a minții?)
Orice amănunt nou adăugat vieții noastre o transformă în totalitate.
Când ne împlinim o dorință, chiar una foarte dragă inimii noastre, viața se schimbă într-un mod în care nu ne așteptăm să se întâmple (și poate nu am fi dorit să se întâmple).

Paradoxul prezentismului este că deși obțin ceea ce-mi doresc, nu apare fericirea la care mă aștept. ”Gândirea magică” este domeniul de joacă al copiilor. Adulții constată ineficiența folosirii gândirii magice în viața zilnică.
Astăzi sărbătoresc prezentismul pentru că ne apropiem de finalul anului și încheiem un alt ciclu calendaristic de viață, cu toții. La finaluri, facem mereu recapitulări, evaluări și observăm lecțiile prin care am trecut și abilitățile dobândite.

Să avem cu toții astăzi o altă zi relaxată, alături de familie și să începem să derulăm recapitularea anului 2022, observând ce dorințe am avut, ce dorințe s-au împlinit și care este starea noastră după ce s-a întâmplat asta.
O zi liniștită și de odihnă tuturor,
Cu iubire

Articol şi foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii