Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:45 30 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Ziua 294 – 21.10.2022 Astăzi sărbătoresc unghiile

ro

21 Oct, 2022 09:17 983 Marime text
Am simțit nevoia să mă reîntorc cu atenția spre corp. Este locul în care explorarea are cel mai mult sens și este singura mea realitate veridică, dincolo de povești și lozinci.

Starea corpului și modul în care arată diferitele sale părți îmi indică tipul de comportament în care perseverez: un comportament de bun simț, în care respect și accept posibilitățile și limitările corpului, sau un comportament nesăbuit, în care fac ceea ce sunt convinsă sau manipulată să fac, de presiunea socială.

Astăzi m-am uitat la unghii.
Aceste prelungiri cornoase ale pielii, cu care se termină degetele de la mâini și picioare reprezintă oglinzi importante ale stării circulației periferice, dar și ale limfaticelor și stării ficatului. Structura, aspectul și funcționalitatea unghiilor depind mult de energia și forța ficatului.

Ficatul este organul din corp responsabil de sinteza structurilor ce ne alcătuiesc anatomia. Fermitatea și aspectul unghiilor depinde de puterea ficatului de a sintetiza proteine de calitate și de eficiența circulației periferice, de a le folosi cu ușurință.
Am observat la mine și la ceilalți multe obiceiuri ciudate legate de unghii.

Rosul unghiilor sau al pielițelor din jurul unghiilor apare în momente tensionate, în care starea de agitație interioară a corpului nu poate fi exprimată altfel decât folosindu-mă de dinți. Când mă mușc pe mine însămi (că asta înseamnă rosul unghiilor sau a pielițelor) înseamnă că la nivel subconștient mă mustru că mă aflu în acea situație și nu am o posibilitate de evadare. Este un mare semn de neputință (diagnostic: victima) și dacă pot respira adânc, să mă liniștesc, să fac mintea să tacă o secundă, poate găsesc o soluție creativă să ies din situația neplăcută, fără să-mi agresez corpul fizic.

Tot cu ajutorul unghiilor mă apuc să zgârii, să curăț hârtie de pe sticle sau recipiente, să fac zgomote ciudate pe o hârtie sau pe o altă suprafață (pe tablă, de exemplu), sau scămoșez pulovăre ori alte tricotaje. Mâinilor le place acțiunea, iar atunci când aceasta nu poate fi cu sens și benefică, mintea inventează posibilități ciudate de exprimare.

Unghiile pot fi lăsate să crească, atunci când sunt mai tari și mai ferme, transformându-se în reale gheare. Dacă le mai punem și culoare, semnalele sunt clare: persoana este la vânătoare ori se simte în pericol. Nu folosim ”ghearele” decât la vânătoare sau dacă ne apărăm.

Sistemele moderne au transformat unghiile femeilor în teren de declarații: timpul dedicat lor, finețea decorațiilor, adaosurile artificiale, aplicarea produșilor petrolieri pe unghii – ne arată că simbolica unghiilor (atacul-apărarea) este pricepută la nivel subconștient și declarată continuu, inclusiv prin gesturile mici.

Astăzi sărbătoresc unghiile pentru că ele sunt și oglinda unor eventuale probleme în corp: liniuțele albe de pe unghii îmi arată posibile dificultăți de absorbție ale zincului în corp (și apariția iritației și nervozității), valurile și unghiile lipsite de netezime îmi arată suprasolicitarea ficatului și a fierii, unghiile moi care se rup cu ușurință îmi arată o problemă cu sinteza proteinelor pe bază de sulf la nivelul ficatului. Am văzut și unghii îngălbenite, la marii fumători, unghii mărite de volum, ca niște sticluțe de ceasornic, la cei cu probleme de inimă și circulație periferică deficitară, unghii cu fel și fel de dungi, negre, maro sau albăstrui, în intoxicații cu metale grele.
Unghiile au limbajul lor, simbolica lor, semnificația lor. Nimic în corpul nostru minunat nu există întâmplător.

Vă invit ca astăzi să ne observăm împreună unghiile și să le onorăm prin mângâieri și atingeri delicate și fine. Orice parte a corpului are nevoie de atenție și apreciere.

Să petrecem o altă zi alături de corpul fizic, iubirea vieții noastre, cu atenție și consecvență, repetând comportamente favorabile și binefăcătoare pentru noi înșine. Să avem grijă de noi înșine – asta fiind sarcina principală a oricărui adult.
O zi însorită de toamnă tuturor,
Cu iubire,

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii