Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:33 05 08 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine – Ultima promoție de beneficiari ai finanțării guvernului englez Absolvent de liceu tehnologic din Mangalia, admis la studii în Marea Britanie

ro

16 Jul, 2020 00:00 1601 Marime text

Sistemul de învățământ din Marea Britanie este diferit de cel din România sau din alte țări europene, fiind flexibil și bazat pe practică, ceea ce îl face foarte atractiv pentru absolvenții constănțeni.
Conform statisticii oferite de UK Study Romania, anual circa 500 de tineri români pleacă la studii în Anglia. „Numai anul acesta vor pleca din Constanța să studieze în Marea Britanie circa 60 de absolvenți de liceu promoția 2020, cărora li se alătură cei care merg pentru master sau licență, prin UK Study”, ne-a declarat Andreea Nelson Twakor, fondator, în urmă cu 10 ani, al acestei organizații constănțene. „În ultimii doi ani, descurajați oarecum de Brexit și de situația instabilă din Marea Britanie, numărul aplicanților a scăzut. Din păcate, este ultimul an în care guvernul britanic oferă finanțarea taxelor de studii, care se returnează în condiții foarte avantajoase: doar dacă studentul se angajează, doar dacă depășește 21.000 de lire. Elevii de clasa a XI-a de anul acesta nu vor mai putea beneficia anul viitor de acest suport, motiv pentru care au început să întrebe de Olanda, Danemarca, Norvegia, Germania, Belgia. Spre exemplificare, nici nu a demarat procesul de înscriere pentru anul 2021 și deja avem 12 dosare. Iar aceste universități din vest au început să pregătească un sistem similar celui din Marea Britanie, tocmai pentru a ne facilita și nouă înscrierile”.



 

Va trăi visul englezesc

În anul în care a fost admis la Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” din Mangalia, Valentin Dumitru a fost primul la specializarea proiectant tehnician, cu o medie peste 8. Chiar dacă nu a absolvit Bacalaureatul cu o medie mare, foaia matricolă i-a permis ca din luna septembrie să-și poată trăi visul de a fi student la o universitate din Marea Britanie: a fost admis la Sheffield Hallam University (profil BSc Mechanical Engineering). „M-am gândit să continui să studiez ingineria mecanică, deoarece în primii ani acolo se învață inginerie generală și apoi din anul III pot să schimb pentru o specializare sau să fac un master. Mai ales că este ultimul an în care statul englez mai oferă burse studenților străini, urmând ca după ce termin să-mi găsească un loc de muncă, iar eu să-mi achit față de stat datoria”.

De ce nu a vrut în România? „Pentru că nu prea se face practică în timpul facultății, iar aici unde am ales să merg se focusează mai mult pe practică, din cei patru ani unul fiind dedicat practicii. Toate cele cinci opțiuni de studiu în străinătate au fost cu acest gen de internship. Și la liceul pe care l-am terminat în fiecare final de an aveam practică efectivă”.
Mai are un frate care îi calcă pe urmă, anul acesta fiind admis la același liceu din Mangalia și la aceeași specializare. Chiar dacă nu e privit ca un liceu de top din experiența mea pot să spun că am avut parte de profesori buni, care m-au sprijinit și care s-au implicat cu toată inima. Aș vrea să le mulțumesc profesorilor de limba română și de matematică – domnul și doamna Pietrariu, care m-au ajutat foarte mult să iau Bacul, dirigintei mele Dana Șemședin, profesor de engleză, fără sprijinul căreia nu aș fi putut să visez niciodată să studiez în afară și care m-a ajutat să iau IELTS cu nota 7, mai mult decât suficient să pot să plec în Marea Britanie și doamnei de fizică, materia la care am obținut nota cea mai mare la Bac – Turkian Fetisleam”.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii