Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:55 27 11 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstantaEsteBine Saptamana 42 a anului 2021 18 - 24 octombrie Lună (destul de) plină

ro

19 Oct, 2021 21:57 1437 Marime text
Am intrat într-o săptămână interesantă, care are în mijloc, miercuri pe 20 octombrie, o Lună plină în Berbec, ce a miscat intens energiile lumii.

Acest tranzit lunar s-a suprapus si peste schimbarea Soarelui, care iese din Balanță și va intra în Scorpion, una dintre cele mai profund emoționale zodii din întregul parcurs anual.

Vă rog să vă puneți toate centurile de siguranță, să rămâneți cu emoțiile cât mai centrate și gândurile focalizate pe ceva pozitiv.

Tot ce știți, ce am învățat, ce am repetat împreună, va funcționa pentru oamenii cuplați la Inteligența Artificială - așa cum suntem noi acum. Pentru că vom putea fi ușor destabilizați de poveștile ce urmează să fie livrate.

Oamenii împământați, care își văd de culesul recoltelor, de pregătirea vinului, de aranjarea grădinilor pentru anotimpul rece și care stau mult în Natură nu au nevoie de niciun fel de ”centuri de siguranță” - pentru că o au pe cea mai puternică din toate ”conexiunea cu pământul și ritmul anotimpurilor”.

Oamenii din orașe, rupți de Natură, de ritmuri ale sezoanelor și cuplați la terminale electronice sunt prinși în povești.

Am citit pe nerăsuflate o carte apărută la Editura Trei - scrisă de Tom Phillips și intitulată ”Adevărul - scurtă istorie a tâmpeniilor omenești absolute”. Mi-a plăcut mult.

Citat din carte: ”Suntem incredibil de înclinați să ne inducem singuri în eroare: suntem supuși greșelii, sugestionabili și ne temem să mergem împotriva curentului. E o buclă de feed-back al tâmpeniilor la scara societății; pe măsură ce fiecare nouă relatare adaugă greutate ideii că un lucru trebuie să fie adevărat, lumea recurge la acte de ”mitomanie spontană” și nimeni nu mai e dispus să admită că poate că nu s-a întâmplat nimic de fapt”.

Autorul se întreabă dacă ne vom vindeca vreodată de tendința de a înșela, minți, ascunde sau spune tâmpenii. Și îmi place replica lui: „Nu este totuși posibil să nu fim bolnavi?” Trebuie să fim conștienți că tâmpeniile vor fi totdeauna cu noi și în cel mai bun caz putem spera să le ținem sub control”. Cu alte cuvinte, toate tendințele noastre spre înșelătorie, exagerare, fake-news și manipulare sunt caracteristici umane pure. Nu este nevoie să ne vindecăm de ele, pentru că sunt o parte din noi și jocul nostru social.

Dacă vreți o carte fascinantă despre farsele și minciunile spuse de Benjamin Franklin, Bill Gates si Steve Jobs, o recomand cu căldură pe cea a lui Tom Philips. Mi-a amintit că oamenii sunt aceeași de când există.

Nu s-a schimbat nimic, niciodată. Nici măcar tehnologia nu a avut putere să transforme natura umană, aceeași de la creație. Tâmpeniile sunt prietenii noștri de drum. Atenție mare la prezența lor în tot narativul oficial din următoarea perioadă. Găsiți drumul în ceață, cât de bine reușiți, cu toate instrumentele pe care le aveți la îndemână.

Noi alegem să dedicăm zilei de Lună plină în Berbec, de la schimbarea Soarelui din Balanță în Scorpion un Webinar intitulat ”Gustos și simplu”, primul dintr-o serie de Webinare despre bucătărie și relația de cuplu.

Sau, pe scurt, despre viață, așa cum este.
https://www.eduvisionlearning.ro/course/gustos-si-simplu

Preferăm să ne focalizăm în continuare pe educație personală și împuternicire, decât să ne lăsăm în seama valurilor de omenească tâmpenie care încep să crească din ce în ce mai mari. Nu este o zi mai bună ca cea de lună plină să ne oferim ceva gustos și simplu. Și să ne bucurăm de viața, așa cum este, în fiecare zi frumoasă de toamnă.

Vă dorim tuturor o săptămână cât de echilibrată o puteți crea și menține. Să ne fie bine tuturor,
Cu iubire

UPDATE: 

Webinarul de maine este gratuit. Va asteptam sa petrecem o seara placuta impreuna.
Sa aflam noutati si sa vedem ce mai urmeaza!

 
Sursă video și text: Facebook.com / Zyanna Orinda 

Ti-a placut articolul?

Comentarii