Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:29 23 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstantaEsteBine Recunoștință pentru suferință

ro

14 Aug, 2020 15:15 492 Marime text

Mă gândesc de câteva zile cum să ajung la acest subiect, ce pare ”tiparul” ultimelor zile: intensificarea SUFERINȚEI umane, la toate nivelele.
Am găsit un citat din Rumi, în care marele poet spunea că Ființa umană este precum o casă de oaspeți - dis de dimineață și până târziu seara, tot bat la ușă drumeți neprogramați sau nechemați. Griji, gânduri, emoții, senzații și desigur, suferință sau durere. Sufletul este o gazdă bună, care îi întâmpină pe toți, în pragul ușii, cu zâmbetul pe buze și-i invită înăuntru, omenindu-i și purtându-se cu ei ca o gazdă primitoare.
Pentru că toți aceși oaspeți sunt mesageri ai Divinului, ce cunoaște Jocul la alt nivel decât îl simțim noi, jucătorii implicați în el.
Care este mesajul SUFERINȚEI, atunci când intră în viețile noastre?


Am venit să încerc puterea luminii și a iubirii din tine.
Se spune că rezistă la orice.
Doresc să mă conving că este așa.
Diferența între cei care doar vorbesc (guriști) și cei care trăiesc direct viața se cunoaște din modul în care trec prin Suferință.
Guriștii devin foarte vocali și exprimă toate părțile întunecate din ei. Durerea, rănile, suferința declanșează monștri interiori și provoacă stări imprevizibile.
Datorită suferințelor, unii oameni devin cruzi, nemiloși, agresivi sau chiar abuzivi cu cei din jur. Alți oameni devin depresivi și neputincioși. Alții împietresc și nu mai reacționează deloc.
Suferința este ca un val tsunami. Acoperă complet, atunci când lovește și dacă nu ești un pic antrenat să ții respirația și să-ți menții lumina, te pierzi complet în întunericul pe care îl aduce. Și devii întunericul, comportându-te întunecat.
Dar după ce trece valul (pentru că TRECE - orice val TRECE), este util să simți schimbarea energiei și să găsești puterea să ieși din nămolul adus de tsunami. Să ridici capul, să ieși din resturile emoțiilor și senzațiilor produse, să te cureți și să te eliberezi. Și să redevii lumina care ai fost.
Chiar MAI STRĂLUCITOARE.

Pentru că ai învățat că nimic, nici măcar un tsunami devastator nu te-a putut distruge. Nici moartea nu te-a invins.
Când poți supraviețui cu lumina întreagă, cu inima deschisă și în stare de liniște după o suferință uriașă, aduci pe lume o vibrație nouă: IUBIREA NECONDIȚIONATĂ.
Nu iubesc lumea și viața doar când îmi este bine și sunt fericit.
Ci iubesc lumea și viața pentru CĂ LE IUBESC (indiferent de condițiile exterioare).
Mesajul fecioarei Maria către fiul ei și apoi al fiului ei către lume: IUBIREA este ingredientul magic care ține oamenii și viețuitoarele ÎMPREUNĂ.
Putem să stăm împreună DOAR ÎN IUBIRE.
Să fim toți laolaltă, arbori, oameni, animale, insecte, păsări și orice alte energii.
ENERGIA IUBIRII ne ține împreună.
Și energia iubirii necondiționate se testează prin suferință.
Suferința unei mame care și-a pierdut fiul este un val tsunami ce zguduie energetica omenească.
Iar depășirea acestei suferințe și rămânerea în iubire și lumină, fiind în lume O ANCORĂ pentru toți ceilalți înmărmuriți de durere aduce un dar planetei Pământ.
Perioada recunoștinței ne-a permis să descoperim cât suntem de privilegiați datorită multor elemente din viețile noastre.
Suferința depășită reprezintă ingredientul principal al transformării Importanței de sine în Iubire necondiționată.
Sau cu alte cuvinte - a transformării unui copil (emoțional) în adult (emoțional).
Vă invit să co-creăm energia de iubire necondiționată în jurul nostru, conștientizând și acceptând orice suferință există sau a existat în drumul nostru.
Respirăm, privim soarele, constatăm că suntem în viață și acceptăm că putem face în fiecare secundă un singur lucru - să transmitem iubire sau lipsa iubirii în lume.
Astăzi alegem IUBIREA!

Sursa text și foto: Facebook Zyanna Orinda
www.centrulnatura.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii