Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:19 21 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstantaEsteBine Recunostinta pentru claritate

ro

10 Aug, 2020 13:20 534 Marime text

Posibilitatea de a trăi pe Pământ și a participa la jocul numit ”Viață” este un privilegiu.
Viața poate fi considerată o aventură minunată, atunci când privim lumea ca pe un tărâm misterios, pe care îl descoperim prin propriile noastre experiențe.

Desigur că sunt și alte modalități de a privi lumea, dar prefer să dau atenție acestei modalități pe care am ales-o în ultimii ani ai vieții: viața ca o minune, lumea ca un mister insondabil.

Claritatea care apare odată cu ieșirea din ceața socială, ceața programării mentale și mai ales din Jocul inter-uman reprezintă darul primit de căutători.

Terenul de joacă favorit pe care îl explorez de peste 30 de ani se cheamă corp uman. Cu cât îl observ mai mult, cu atât îl admir, îl prețuiesc și mă simt recunoscătoare să-l dețin.

Claritatea a venit atunci când am decis să schimb combustibilul oferit corpului omenesc (ca la orice mașină bună, calitatea combustibilului se simte în puterea motorului).
Claritatea a venit odată cu schimbarea modului de a vorbi, de a gândi, de a folosi cuvintele. Am ales să interacționez cât mai puțin cu cei care fac alegeri diferite.
Claritatea a venit odată cu timpul petrecut in diferite relații, situații, locații. Pas cu pas, drumul s-a tot schimbat și relațiile s-au modificat.

Când încep să vă lucrurile dincolo de ceea ce mi s-au spus că sunt și pot identifica firele de adevăr și cele de ficțiune, îmi este mai ușor să-mi iau decizii legate de poziționarea personală.
Claritatea este o abilitate ce apare în timp, odată cu experiența dar și odată cu o căutare neîncetată a sensului.


Jocul vieții are un sens abstract de o frumusețe nemărginită - libertatea.
Iar libertatea reală este o libertate a percepției - cum aleg să văd viața și să-mi înțeleg propria viață.

Astăzi, într-o zi cu mult soare și claritate maximă, aleg să văd conexiunea între inimile oamenilor și binele care vine din centrajul în inimă. Știu că oamenii care au ales să stea în inima lor, indiferent de provocările exterioare ale vieții, au ancore stabile și pot menține conexiunea cu Sursa.
Salut pe toți cei care astazi găsesc câteva minute să respire profund și să-și simtă inima. Centrul. Centrajul.
Claritatea vine din centraj.

Este o frumusețe sa ma pot conecta in rețeaua de oameni centrați și eficienti.
Privilegiul clarității mă ajută să-mi economisesc energia și să știu la fiecare pas unde mă aflu.
Sunt recunoscătoare să mergem împreună în perioada Recunoștinței (1-15 august) și zi de zi să conștientizăm câte un aspect important al umanității noastre.
Vă iubesc!

Sursa text și foto: Facebook Zyanna Orinda

www.centrulnatura.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii