Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:56 25 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine - Mircist ales în conducerea Consiliului Național al Elevilor „Siguranța elevilor la cursuri va depinde foarte mult de responsabilitatea autorităților locale”

ro

10 Aug, 2020 00:00 1390 Marime text

Cu toate că sunt în vacanță, elevii reprezentanți din întreaga țară s-au întrunit, la finele lunii trecute, în cadrul Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor (CNE), structura de reprezentare a tuturor elevilor din România, care a avut loc în mediul online.





În cadrul evenimentului, reprezentanții elevilor și-au ales noii lideri, stabilind, de asemenea, inițiativele pe care structura le va implementa în perioada următoare, militând pentru un sistem educațional de calitate.
Participanții s-au implicat în dezbateri privind scenariile propuse de către Ministerul Educației și Cercetării pentru începerea anului școlar 2020-2021, conturând o serie de propuneri care vor fi înaintate factorilor decizionali.


De altfel, imediat după ce președintele României a făcut publice cele trei scenarii de începere a anului școlar din data de 14 septembrie, Rareş Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor, a salutat, în numele CNE, hotărârea autorităților de a descentraliza procesul decizional privind începerea anului școlar, această responsabilitate revenind comitetelor județene de acțiune. Cu toate acestea, considerăm că decidenții trebuie să dea dovadă de responsabilitate în procesul de deschidere a școlilor, analizând cu seriozitate contextul local şi consultând actorii din sistemul educațional înainte de a lua o decizie. Nu în ultimul rând, indiferent de modul în care ne vom întoarce la școală, încurajez toți elevii să respecte cu strictețe măsurile de siguranță impuse de autorități. În joc sunt sănătatea şi viețile noastre şi ale celor din jur".
Elevii consideră că în cazul desfășurării online a cursurilor este necesară „formarea tuturor cadrelor didactice în ceea ce privește utilizarea dispozitivelor digitale, cât şi în ceea ce privește modalitățile de predare".
 

„Ceea ce facem acum nu ne impactează pe noi, ci pe generațiile viitoare”

De asemenea, elevii reprezentanți au analizat, în cadrul adunării generale, situația privind acordarea burselor școlare, pentru a identifica noi mecanisme de presiune asupra autorităților, sub egida demersului „Burse în toată România!”.
Deoarece campania electorală pentru alegerile locale a început, iar candidații își lansează platformele de candidatură, Consiliul Național al Elevilor a stabilit multiple direcții de acțiune orientate spre conștientizarea și asumarea de către candidați a obiectivelor prezente în scrisoarea de angajament lansată recent de structură.


Cu prilejul adunării generale, participanții au ales noii lideri ai mișcării de reprezentare a elevilor la nivel național. În urma exprimării votului Adunării generale, noua componență a Biroului executiv al Consiliului Național al Elevilor este următoarea:
Președinte al Consiliului Național al Elevilor: Rareș Voicu, președinte al Consiliului Județean al Elevilor Brăila
Secretar executiv al departamentului de organizare internă: Silviu Morcan, președinte al Consiliului Județean al Elevilor Constanța.
Secretar executiv al departamentului de educație și comunicare (relații externe): Antonia-Karina Caramihai, președintele Consiliului Municipal al Elevilor București.
Vicepreședinți: Cătălin Ilieș, președinte al Consiliului Județean al Elevilor Sălaj, alături de Octavian Sandu și Rafael Barac Bologa, în urma prelungirii mandatelor
Membru în Comisia Națională de Etică Călin-Mădălin Oinea, delegat al Consiliului Județean al Elevilor Timiș


Elev în clasa a XI-a al Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, Silviu Morcan și-a reprezentat colegii încă din gimnaziu, fiind secretar executiv în cadrul unui consiliu școlar al elevilor junior din Constanța, începând cu septembrie 2017: „Misiunea unui elev reprezentant constă în lupta pentru drepturile colegilor săi, fără să aștepte, însă, niște rezultate imediate. Pentru că ceea ce facem acum nu ne impactează pe noi, ci pe generațiile viitoare. Iar acest lucru reprezintă̆ motivația mea zilnică”.

Solicitat, ieri, să-și exprime opinia cu privire la noua abordare a anului școlar 2020-2021, pe fondul pandemiei de COVID-19, Silviu Morcan a declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanța: Consider că decizia de a descentraliza implementarea modalităților în care va debuta anul școlar 2020-2021 este una benefică, întrucât trebuie luat în considerare gradul de infectare cu COVID-19 de la nivel local. În acest sens, autoritățile publice locale trebuie să se asigure că vor superviza atent starea de fapt din teritoriu, astfel încât să se aplice normele hotărâte de experții în sănătate publică, iar siguranța elevilor să nu fie periclitată”.


Citește și:

#ConstanțaEsteBine - Mii de elevi au nevoie de ajutorul nostru pentru a-și continua studiile „Am încrederea că ni se vor alătura și alte persoane care își doresc o Românie a oamenilor educați”

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii