Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:34 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Matematica lunii martie Sâmbătă, 11 martie 2023 11 – primul număr maestru

ro

11 Mar, 2023 16:17 1243 Marime text
Iată-ne ajunși în ziua descrisă printr-o dublă unitate – 11.
La un nivel, 11 înseamnă 2 (1+1 = 2), adică observarea dualității lumii, dar la alt nivel, înseamnă 10+1, adică începutul unui nou ciclu, a unei noi călătorii a explorării înțelegerii lumii, în care dualitatea este transformată în multiplicitate și readusă apoi la unitate. Jocuri și iar jocuri, de litere sau de cuvinte.

Numerele în care cifrele se dublează sau triplează sunt denumite numere ”maestre”, întrucât în lumea fizică ce ne stă la dispoziție, repetiția duce la măiestrie. Dacă faci orice de suficient de multe ori, automatizezi acțiunea și ea devine o parte din tine, pare că o faci cu multă ușurință, ca și cum vine de la sine. Așa facem cu scrisul și vorbitul, cu mersul și condusul mașinii, cu gătitul hranei și orice ocupație profesională repetăm zi de zi, lună de lună, an de an.
Repetiția duce la măiestrie.
Sau
Repetiția duce la depresie.
Depinde CE repetăm.

Și asta este povestea numărului maestru de astăzi – CE ALEGEM să repetăm zi de zi, minut de minut, ce ne spunem iar și iar în mintea noastră – devine măiestria cu care ne trăim viața, ca pe o stare de liniște, sau ca pe un război interior.
Valeriu Pănoiu în cartea sa ”Numerologia, next level, next generation” spune la pagina 73

”Ceea ce face numerele maestre atât de speciale, este în principal, capacitatea oamenilor atinși de puterea lor de a se conecta cu subconștientul colectiv, de a simți mișcările sociale, de a anticipa moda vremurilor, de a se pregăti din timp pentru evenimente care pe alții îi prind pe picior greșit.
Purtătorii de numere maestre simt energia maselor, înțeleg direcția în care circulă curenții ideologici, au o perspectivă de ansamblu asupra a ceea ce trăiesc și asupra a ceea ce se întâmplă în lumea exterioară.
.....
Sufletul individual versus sufletul unui grup, al unui colectiv, al unei națiuni. Transformarea personală este subordonată la nivelul numerelor maestre procesului de transformare asociat cu dinamica unui grup, a unei mulțumi, a unei organizații, a unei familii, a unui popor, a unui continent, a umanității ca specie. Numerele maestre percep forțele de schimbare din interiorul subconștientului colectiv sau de la nivelul de conștiință a unui popor, o întreagă masă de oameni fiind percepută ca o singură entitate, ca un individ. ”

În cartea Numerologia – semnificația numerelor, citim la pagina 39:
”11 (unsprezece) este numărul care înseamnă în numerologie pasiune și misticism.
Este numărul revelațiilor prin excelență, primul număr maestru și, ca acesta, este foarte exigent.
Reprezintă începutul cunoașterii lui Dumnezeu și al conștiinței spirituale.
Aduce cu sine vibrații psihice foarte profunde și pentru că are o prezență egală de elemente masculine și feminine, acest lucru oferă o dovadă, o provocare.

Este asociat și cu deschiderea mentală, cu intuiția, idealismul și cu viziunile mistice.
Vechii evrei îl considerau numărul lui Lilith, forța feminină șerpuitoare care a împins-o pe Eva spre nesupunere.
Domină inteligența omului și o guvernează.
Dacă este bine gestionat, duce la succes și cucerirea maselor.
În caz contrat, însă, chiar și o eroare mică sau o ignorare poate duce la o cădere neașteptată.”

Ziua de astăzi ne învață despre două aspecte extrem de importante, în trecerea de la viața obișnuită, dominată de frică, la o altă modalitate de a vedea lucrurile, în care frica să fie înlocuită prin pace și liniște.
1) Acceptarea.
Despre ea am discutat deja la ”nota 10”; pasul acceptării a tot ce este în viața noastră: a luminii și întunericului, a greșelilor și realizărilor, a creditelor și debitelor de energie.
Acceptarea este primul pas spre măiestria interioară, a forței Vieții. Când accept ceea ce sunt, ceea ce este în viața mea, când pot să accept și faptul că nu accept unele lucruri – adică atunci când mă aliniez la forța vieții și nu mă mai lupt cu ea, nu mai opun rezistență și nu mai doresc să corectez Creația Divină, încep să economisesc energie interioară.
2) Responsabilitatea
Abilitatea de a răspunde eficient la fiecare provocare și la fiecare pas al vieții reprezintă semnul măiestriei.

Când mă uit frecvent la ceas la 11:11, sau tot văd cifra 11 sau 111 pe plăcuțele de înmatriculare ale mașinilor în trafic, la numărul caselor sau în tabelele de buget cu care lucrez, știu că mă apropii de primul salt între viziunea veche a lumii (bazată de frică, atașament, vinovăție și pierdere de energie) și viziunea nouă a lumii (bazată pe acceptare, responsabilitate și conservare de energie).
Ziua de astăzi este o punte între două energii. Va fi o zi de apă și foc, împletite într-un dans unic, cum doar Natura poate coregrafia, în perfecțiunea mecanismelor sale.

Să ne aliniem cu energia Măiestriei la început, cu un nou ciclu de trăire pe pământ, în care să facem primii doi pași:
1. Să îmi accept starea pe care o am acum și aici. Sunt ceea ce sunt, este ceea ce este. Am făcut ce am știut și putut mai bine, cu energia și informațiile pe care le-am avut. Doar observ ceea ce este și nu mai judec și nu mă mai zbat să schimb. Am realizat până în acest moment ce nu merge, așa că decid să mă opresc să mai repet comportamente care nu dau rezultatele așteptate.
2. Să îmi asum responsabilitate pentru fiecare decizie și acțiune, de acum înainte, fără să mă mai jeluiesc și plâng pentru fiecare notă de plată la prostiile și ignoranța mea, ce nu vor dispare peste noapte. Fac tâmpenii, dar măcar observ că le fac, îmi plătesc în liniște creditele și merg înainte CONȘTIENT. Actul observației conștiente și atenția prezenței schimbă realitatea care este.
Poți să nu râzi de propriile tale repetiții prostești, atunci când le observi?

Dacă vreți să facem împreună procesul de creștere interioară, să învățăm mai multe despre suprarenale și modul în care trecem mai rapid între inconștiență și prezență, vă invit la Webinarul de pe 17 martie - la un dialog însuflețitor.
https://alchida.ro/.../webinar-17-martie-ora-1900-2100.../
Să avem o zi de Maestru 11 cât mai prezentă și eficientă
Cu iubire, tuturor

Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii