Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:18 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstantaEsteBine Jocul Limbajul Iubirii (Ziua 21 din 22)

ro

11 Sep, 2020 09:34 2170 Marime text


Ieșirea din Timp

Am observat la ultimele postări cum am scris datele complet aleator. Ba sunt în luna august, ba in februarie. Am încercat să corectez și nu mă lasă Facebook-ul - ca și cum mi-ar spune: ”asumă-ți declarațiile”. Acceptând ce s-a întâmplat, am folosit aparentele erori pentru a-mi susține prezenta postare.

Timpul s-a jucat continuu cu mine. A părut că stă pe loc, că merge înapoi (precum planeta Marte retrogradă din toată această perioadă, între 9 septembrie și 13 noiembrie) sau că se duce pe repede înainte (în anumite momente).

Timpul este un element important în Jocul Limbajul Iubirii.
Pentru că este pe de o parte Marele Vindecător al tuturor rănilor (cele mai multe, doar răni ale Importanței de Sine).
Iar pe de altă parte, pentru că ne împinge biologic să luăm măsuri.

De când ne naștem pe Pământ, există forța distrucției (și a morții) simultan cu viața, în interiorul corpului nostru.

Așa cum bine observăm în fiecare secundă, suntem viață și moarte în același timp (în corpul viu pe care îl avem există multă materie ”moartă” ce iese precum mucusul din nas, sebum-ul din coșuri și din piele, fecalele din intestine și multe altele).

Moartea din interiorul corpului nostru ne împinge continuu să învățăm să trăim în prezent și să-l apreciem.
Să fim recunoscători pentru ceea ce este, atâta timp cât respirăm și trăim.

Efemeritatea biologiei pe Pământ se observă pretutindeni în jurul nostru. Ne-am organizat vieți pline de activități.
Avem puțin timp pentru a ne observa corpul și a fii atenți la Natura din jurul nostru.

Dar Jocul Limbajul Iubirii ne susține să ne reconectăm diferit cu timpul. Pentru că îl putem folosi ca suport pentru antrenamentele zilnice.

Dacă ați făcut vreodată sport sau efort fizic pe o perioadă mai lungă (gen pregătirea pentru înot, sau mers regulat la o sală de fitnes, la yoga sau Pilates) știți că o sesiune de 60 de minute de lucru intensiv îți poate părea că durează o zi întreagă. Alteori, poate trece rapid și nu știi când a zburat timpul.

Am observat trecerea timpului diferită atunci când faci activități fizice (curățenia în casă, lucrul în grădină, umblatul prin natură, urcatul pe munți etc). Eforturile sunt mari, faci foarte multe activități, vezi multe în jur, dar orele trec încet și greu.

Exact opusul l-am observat când lucrez la computer.
Orele zboară.
Eu nu mă mișc, sunt înțepenită, ochii mă ustură și sunt încețoșați, creierul este deja obosit - își găsește cu greu cuvintele. Și ziua s-a dus. Nu s-a întâmplat mult, doar am scris câteva pagini, dar ziua s-a scurs și corpul este necăjit că îl cuprinde înțepeneala.

Limbajul Iubirii înseamnă inclusiv respectul pentru propriul corp, susținerea lui și echilibrarea personală, pentru a ne putea conecta diferit cu ceilalți din jurul nostru.

Timpul este doar o percepție subiectivă, chiar dacă există argumente ale aparentei lui obiectivități.
Dar timpul este și cel mai important instrument al Limbajului Iubirii.

Cât timp suntem în viață, ne antrenăm să devenim varianta noastră mai bună.
Putem face ORICE, dar orice, cât timp suntem în viață.

Astăzi suntem recunoscători pentru că ne-am trezit de dimineață, pentru tot ce există acum în viața noastră, pentru toți cei din jur, care ne ajută să ne antrenăm (îi iubim. pe micii tirani din viața noastră!) și pentru timp.

Astăzi, vineri, de ziua Iubirii (sfânta Vineri este alături de inimile noastre continuu) continuăm să aplicăm în fiecare conversație. pe care o derulăm principiile Jocului Limbajul Iubirii.
Avem timp. Chiar dacă timpul dedicat acestui Joc se apropie de final.

Să aveți o zi împlinitoare,
Cu iubire.

Sursa text și foto: Facebook Zyanna Orinda
www.centrulnatura.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii