Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:30 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine Bună dimineața, luni 13 martie 2023. Astăzi vorbim despre numărul 13

ro

13 Mar, 2023 09:39 1077 Marime text
Dacă 12 înseamnă perfecțiune și complet, și este numărul preferat de masculin, 13 este dincolo de perfecțiune, adică negarea perfecțiunii și a ”completului”, cu alte cuvinte, acceptarea altei viziuni despre viață: nimic nu se termină, nimic nu este perfect, totul curge, se transformă și se schimbă, dinamica pe pământ este o evoluție continuă.
Desigur că numărul 13 este femininul prin esență, opusul masculinului, care îi pune la îndoială valorile, îi contestă regulile, încalcă toate înțelegerile și experimentează ”cum este să nu faci ce ți se spune și să guști din măr?”

13 este numărul lui Lilith, arhetipul femeii nesupuse, al spiritului care provoacă mereu structura perfectă și definitivă masculină să se schimbe și să se adapteze continuu.
Așa cum 12, cercul, ceasul, limitele, structura doresc să structureze o lume materială mecanică, perfectă și artificială, la fel 13 modifică tot și vine cu nou, cu ”altfel”, cu ”diferit” și cu vibrația interioară a conflictului.
Și 13 are nevoie de suprarenale puternice să reziste, pentru că oricine provoacă status-quo-ul are nevoie de energie, de forță, să reziste fixismului tip masculin.

Vă reamintesc că vineri, 17 martie, discutăm la Webinarul de la ora 19.00 exact despre suprarenale, provocări, energie, bateria interioară a corpului și modul în care ne putem eficientiza viața - https://alchida.ro/.../webinar-17-martie-ora-1900-2100.../

Pentru astăzi, să vedem ce spune Valeriu Pănoiu în cartea sa Numerologia, next level, next generation, la pagina 27 – despre 13, numărul transformării.
”Ce se află dincolo de tot ceea ce există?
Ce urmează după absolut? Dar după infinit? Ce se ascunde dincolo de maxim?

Pitagora, părintele numerologiei, ne spune despre 12 că este numărul Universului, el reprezentând: 1, Creatorul, împreună cu 2, Creația, masculinul și femininul care se întrepătrund în eternul dans yang și yin al lumii și întunericului. După 12, urmează însă 13, numărul care conține Totul și încă ceva pe deasupra.
Numărul 13 este poarta către un nou început în viața noastră. El anunță încheierea unui ciclu care nu mai are nicio rațiune să continue. Iar după încheiere, vine golul, căderea liberă, haosul. 13 marchează exact această etapă de tranziție de la o epocă a vieții noastre, care a trecut, către ceva nou, care ne așteaptă după colț.
Temut, numărul 13 poartă energia fricii de necunoscut. El este păzitorul pragului dintre un atașament care se dizolvă și un început care abia capătă formă.

Persoanele cărora le apare constant în cale numărul 13 sunt avertizate asupra ieșirii dintr-o zonă de confort! Acesta este mesajul. Confortul poate fi o relație care nu mai aduce nimic, un drum profesional care se înfundă, un loc ce trebuie schimbat etc. Energia lui 13 este intervenția chirurgicală pe un capitol de viață ce trebuie îndepărtat definitiv, pentru că ne trage în jos. 13 fertilizează și solul în care deja se pun semințele noilor orizonturi. În acest context, 13 poate anunța răul necesar, evident, dinaintea binelui greu de întrezărit deocamdată.

Cei născuți în data de 13 sau care trăiesc evenimente marcante în zilele de 13 au de învățat că tot ce are formă are un ciclu de creație și distrugere și că nimic nu poate rămâne la fel. 13 avertizează că totul se transformă și că, atâta timp cât încercăm să nu se schimbe mai nimic din ceea ce ne place decât pe ici, pe colo, adică pe nicăieri, nu facem decât să blocăm energia. Blocajele conduc la împietrire și la moarte, deci la respingerea curgerii vieții. 13 vine astfel să ne ajute să vindecăm frica de a nu pierde ceva sau pe cineva. Căci, știm prea bine, de ce ți-e frică, nu scapi. Și iarăși vine vorba, iată, despre obișnuințele, confortul și atașamentele pe care numărul 13 ne susține să le curățăm.

Evoluția începe cu transformarea, iar transformarea începe cu numărul 13.
În primul rând, cu acceptarea nevoii de transformare. Aici întrăm pe terenul dualității: putem accepta transformarea sau putem să ne luptăm să menținem o structură care nu mai există, agățându-ne de realitatea de altă dată, care acum este doar o iluzie.
Numărul 13 ne spune că ce a fost a fost, iar ce va fi va fi.

”Acum” este pragul dintre ceva ce s-a terminat și un nou început, de la capăt. 1 lângă 3 vorbește despre crearea unui nou Univers, despre o nouă Trinitate, despre un nou Întreg, despre o nouă perfecțiune a Creației, despre o nouă formă de viață pe care o experimentăm. Prefacerea poate fi radicală, bruscă, asemenea unui big-bang, dar mai este și absolut necesară.
Numărul 13 este frecvența energiei care ne dă peste cap viața, asemenea unui baraj care oprea curgerea apei și care, odată spart, permite șuvoiului vieții să ne ia pe sus. 13 marchează închiderea unui ciclu și deschiderea altui. Este cercul care se închide pentru a putea desena alt cerc. Energia lui 13 pune bazele unor noi succese.
....

13 este și un număr al conflictelor, dar al conflictelor constructive, care întotdeauna conduc spre armonie și spre soluții. Conflictul este cel care întreține armonia. 13 este un număr cu rol de brainstorming. Ceva, ceva bun tot o să iasă!
Atunci unde este ghinionul lui 13? El se manifestă doar la cei care se eliberează greu de atașamente și care suferă de....stagnare. Doar la cei ce au nevoie să piardă, să sufere și să aibă parte de eșec pentru că nu pricep și nu acceptă că gata, s-a terminat o misiune și că trebuie să privească în față, nu în spate. Dar asta e o lecție pe care tocmai cei marcați cu 13 nu o au , sau pe care o învață repede.
Reînnoirea. Primenirea. Luatul de la capăt. Piatra de temelie a unui noi proiect, cu șanse mari de materializare. Scheletul unei noi construcții. Trecerea într-o nouă etapă. Moartea urmată de renaștere. 13 este însuși esența vieții. Este viața care merge mai departe. Este singura certitudine pe care o avem în viață: schimbarea”

Astăzi avem o zi frumoasă de 13, cu toată această dinamică în interiorul ei.
Vă ofer această ancoră pentru ziua de astăzi, cuvintele: primenire, împrospătare, reînnoire.
Ce căutăm noi toți, continuu, ce caută corpul, mintea, Sufletul?
Ceva PROASPĂT, NOU, entuziasmant, ceva care să trezească interesul, motivația, să ne capteze atenția.

13 este păzitorul pragului. Aveți grijă astăzi să fiți prezenți, să nu dați cu capul de prag și să pășiți cu încredere dincolo.
Dacă mai vreți o altă ancoră pentru astăzi, vă mai ofer un mic dar de început de primăvară – disponibilitatea înregistrării unui atelier realizat împreună cu Cristela Georgescu în urmă cu doi ani, însă la fel de valabil, ca informație, și în prezent: https://alexaevent.ro/.../atelier-de-imputernicire-cu.../
O zi cât mai exploratorie, de început de săptămână extraordinară, nouă tuturor
Cu iubire,

Articol și foto preluate de pe facebook/Zyanna Orinda
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii