Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:03 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine 7.03.2023 Matematica lunii martie

ro

07 Mar, 2023 09:19 1333 Marime text
Astăzi citim din Emilio de Tata – ”Numerologie medicală” – originile bolilor și posibila lor rezolvare
Pagina 140

Numărul 7 este numărul misterului, al Cunoașterii, al ezoterismului, înțelepciunii, al introspecției, studiului, al meditării, spiritualității, serviciilor pentru umanitate, al minții care domină materia.
Numerele 7 sunt subiecți solari, zâmbitori, optimiști, apreciați pentru bucuria lor de a trăi, pe care o transmit persoanelor care îl înconjoară.
Spre deosebire de celelalte cifre, la acest număr domină copilul care trăiește în fiecare dintre noi: un copil șiret, întotdeauna pregătit să se ridice, chiar și după repetate căzături. Este Peter Pan al situației, Arsenio Lupin care rezolvă toate enigmele vieții...Fiind un Spirit liber și un cercetător, se va chinui uneori să urmeze alt număr 7.

De fel, numerele 7 percep în mod inconștient lumea ca pe ceva frustrant și represiv; de aceea, pentru a se ascunde de această suferință, se refugiază în imaginarul lor în căutarea aventurii și a gustului pentru viitor. Spiritul lor vivace trece cu viteză de la o idee la alta.
Nu le place să se simtă prizonieri și să lucreze pentru un singur scop; rutina zilnică îi afectează. Iubitori ai plăcerilor și ai riscului, au tendința de a subestima pericolul chiar și în situații dificile.

7 este numărul și celor 7 chakre, al celor 7 planete, al celor 7 culori ale curcubeului, al celor 7 note muzica....
Arhetipul este reprezentat de către Înțelept, de intelectual, de un individ proiectat către căutarea adevărului în orice sector al vieții. De natură introvertiți, sunt niște persoane întotdeauna autodidacte, care trăiesc în și din gândurile lor, detașându-se uneori de emoții și de sentimente, devenind așadar reci și impersonali. De fapt, răceala lor poate ascunde suferința, făcându-i să devină niște personaje enigmatice, de multe ori susceptibili, fiind o pradă ușoară a schimbărilor stării de spirit.

Cel mai mare risc al acestui număr este acela că poate ajunge la perfecțiune, devenind mult prea cerebral, detașat de emoții și sentimente, uneori un adevărat sihastru. În extremă, izolarea poate duce la depresie, la tulburări de comportament. Uneori, acești indivizi tind să judece tot și pe toată lumea, criticând și condamnând fără milă opiniile celorlalți, uneori cu sarcasm și cinism.
Din punct de vedere numerologic medical, pe lângă bolile din sfera psihică, în special sub forma unor sindromul psiho-afective, numărul 7 este predispus la îmbolnăvirile aparatului genital, mai ales ale uterului (endometrită) sau boli ale prostatei (adenom). La acestea se adaugă chisturile ovariene, bolile venerice, inflamaria glandelor Barthllin și boli ce privesc circulația venoasă (varice, hemoroizi, varicocel).

Acești subiecți au nevoie de magneziu, de vitamina E și de practicarea unei activități sportive, pentru a-și putea relaxa mintea. De asemenea, pot face și terapie prin muzică, yoga, terapii termale, mediație și dans.
Părul aparține numărului 7. Părul nu reprezintă altceva decât ramurile Copacului vieții, simbolul forței divine. ”Rinichii înfloresc în păr” afirmau chinezii, în măsura în care rinichi reprezintă energie ancestral-sexuală, iar părul floarea sexualității.
Părul se zbârlește atunci ne este teamă de ceva, funcționând ca o antenă, ca și cum am dori să ”interceptăm” informații utile, în încercarea de a depăși cu bine greutățile, la fel ca animalele care se află în fața unui pericol....

În acest punct este îngăduit să gândim că pierderea părului de-a lungul timpului nu este altceva decât o detașare graduală de Divinitate. Este cenușa presărată pe cap, la începutul Postului mare, care, simbolic, ne amintește de această legătură cu Divinul, nu prin intermediul materiei, ci prin intermediul Spiritului, care ”sălășluiește” în fiecare dintre noi.”
Mă bucur să trecem împreună astăzi printr-o zi de Lună plină în zodia Fecioarei, perfecționismul la pătrat. Astăzi energia ne împinge să căutăm perfecțiunea în fiecare gest, în fiecare moment, în fiecare relație. Perfecțiunea cifrei 7 și a Lunii pline în Fecioară, ne face să uităm umanitatea interioară, în căutarea Divinului. Noroc de soarele în Pești, care ne mai înmoaie critica și judecătorul interior.

Astăzi onorăm faptul că s-a mai terminat un ciclu lunar, în cursul timpului nostru pe pământ. Energia aduce mari schimbări în noi și în jurul nostru. Imprevizibilul ne atinge când ne așteptăm mai puțin. Doresc să vă anunț că vom amâna programul Design postural pentru una dintre lunile care urmează, întrucât energia lunii martie a venit cu provocările sale pentru organizatori.
Mă bucur că am început proiectul de Matematică a lunii martie, întrucât puteți să urmăriți, cu toții, în mod direct, vârtejul energiei lumii, care își continuă cursul și ne afectează pe fiecare, în mod impersonal. Cum reacționăm la ceea ce se întâmplă ține de umanitatea noastră interioară. Programăm, derulăm, amânăm, schimbăm, ne ajustăm. Cu alte cuvinte - trăim.

Cuvântul de ordine astăzi, de Luna plină în fecioară? Economia de energie. Funcționalitatea. Eforturi minime, cu efecte maxime. Nu fac NIMIC în plus, nu exagerez, nu plusez. Dacă pot, stau cuminte, mă odihnesc și simt energia. Lăsând-o să danseze prin lume, și bucurându-mă de faptul că SUNT ÎN VIAȚĂ.
Să avem o zi extraordinară de 7 martie – de Lună plină și de Soare pe cer. Astăzi respirăm adânc și stăm cu zâmbetul pe buze.
Cu iubire, tuturor

ARticol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii