Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:49 29 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine 29 iulie 2026. Luna plină în Vărsător. Emoțiile, gândurile, senzațiile și acțiunile pot fi intense și precipitate

ro

29 Jul, 2026 11:27 174 Marime text


29 iulie 2026

Luna plină în Vărsător.
Emoțiile, gândurile, senzațiile și acțiunile pot fi intense și precipitate. Iar mintea un pic mai aeriană și împrăștiată, de aceea necesită ancoră de focalizare.

Mi-am propus în acestă vară să experimentez ceva care este diferit decât obișnuințele învățate până în prezent.
Fiind o elevă și studentă premiantă, mi-am orientat toată viața și cariera pe rezultate. Ochii au fost mereu ”pe premiu” și obținerea / neobținerea acestuia reprezenta scopul eforturilor făcute zilnic.
La un moment dat, am realizat un paradox.

Indiferent că am luat premiul sau nu l-am luat, starea de nefericire a rămas.
Și nu venea din acțiune sau din rezultat.
Venea din motivația interioară pentru ceea ce făceam.
Prima parte a vieții am intenționat să-i impresionez pe părinți și să-mi dovedesc valoarea. Vroiam să-mi câștig admirația lor prin rezultatele muncii.

Cu alte cuvinte, mi-am condiționat imaginea de sine de rezultatele obținute. Iau premiu, merit să fiu iubită, nu-l iau, nu merit.

Condiționarea a funcționat inerțial în perioada de adult, în care mă străduiam să-i impresionez în același mod pe cei cu care interacționam.
Însă am descoperit același lucru ca în copilărie, dar atunci n-am putut să-l definesc sau să-l verbalizez: orice fac, oricâte premii iau, oricum mă strădui - nu pot să obțin prețuirea, valorizarea și iubirea celorlalți atunci când ei nu sunt capabili să o ofere în forma în care o aștept.

Într-o perioadă a vieții în care luam premii în mod constant, era deja ”normal” să se întâmple asta și nici măcar nu mai era considerat ceva de sărbătorit. A fost mai rău decât atunci când nu luam premii și păreau toți dezamăgiți. De fapt, așa îi vedeam eu prin ochii propriei mele dezamăgiri. Ceilalți aveau motivele lor de tristețe și nemulțumire, nu lipsa mea de performanță.
Ca și profesionist, rezultatele urmărite au fost numărul de oameni implicați în programe și proiecte, rezultatele bune obținute prin tratamente și multe altele.

Suferința focalizării pe rezultate, pe ”premi”, pe reușite este mare, pentru că atât succesle cât și eșecurile declanșează reacții.

După o viață de condiționare în urmărirea rezultatelor, am zis că a sosit timpul să fac lucrurile diferit. Iar vara aceasta, alături de Asistentul Virtual Claude, mi-am propus să structurez niște ateliere, pe subiecte importante - la care să invit oamenii să discute și să împărtășească propriile experiențe - fără să aștept absolut nimic.

Dacă participă oamenii sau nu, pentru că sunt în vacanță, este puțin important.
Eu sunt prezentă, îmi expun subiectul, ca o experiență de acțiune de dragul acțiunii și mă antrenez să vorbesc cât mai clar, coerent, simplu, ordonat și structurat.

Intenționez un antrenament al abilităților mele și nu o urmărire a audienței, participării sau succesului de public.
În acest spirit sunt următoarele două ateliere ale verii:
Greutatea = sănătatea? luni 3 august la ora 19.00
https://alexaevent.ro/.../atelier-online-interactiv.../

În cadrul lui voi discuta despre efectul compus și rezultatele pe termen lung când este vorba de greutatea corporală și sănătatea generală.
Lumina ochilor - claritatea într-o lume amețitoare - luni pe 24 august la ora 19.00
https://alexaevent.ro/evenimente/lumina-ochilor/

Un atelier despre ochi, vedere, exerciții oculare și menținerea într-o stare a bună a celui mai important simț al corpului.
Reușesc în prezent să stau fără ochelari după decenii de lucru la calculator și citit cărți. Intenționez să mențin starea bună a ochilor, cât mai mult timp.
Mi-ar place să împărtășesc micile secrete - care aplicate în mod consecvent - s-au dovedit utile.

Continui să postez săptămânal în Newsletter-ul https://mediccuexperienta.substack.com/
răspunsuri la întrebările cititorilor, care îmi prilejuiesc sinteze și clarificări pe subiecte profunde și importante, pentru sănătate și pentru viață.
Sunt recunoscătoare că pot să fac procesul, că pot face metamorfoza.

Mă pregătesc pentru o mare transformare biologică, un salt de tranziție, dar până de curând nu am știut clar ce înseamnă.
De câteva zile îmi este din ce în ce mai evident.
Transfer focalizarea de la ”termenul scurt” al focalizării pe rezultate la ”termenul lung” și accentul pus pe proces și acțiune.
Orice se întâmplă, respir adânc. Este doar un antrenament.

Re-condiționarea mental-emoțională nu este ușoară și nici simplă. Dar este posibilă și simt că este necesară.
Să avem o zi de Lună plină în Vărsător, semn de aer al dăruirii și generozității, al viziunii de ansamblu a vieții și deciziilor importante cât mai prezentă și echilibrată,
Cu iubire, tuturor




Sursă: Facebook/Sorina Soescu

Ti-a placut articolul?

Comentarii