#ConstanțaEsteBine 28 mai 2028. Ieri a fost Luna nouă în Gemeni, o zi împrăștiată, fără capăt și fără coadă sau o zi foarte bune și echilibrată
#ConstanțaEsteBine: 28 mai 2028. Ieri a fost Luna nouă în Gemeni, o zi împrăștiată, fără capăt și fără
28 May, 2025 09:06
ZIUA de Constanta
285
Marime text



28 mai 2028
Ieri a fost Luna nouă în Gemeni, o zi împrăștiată, fără capăt și fără coadă sau o zi foarte bune și echilibrată. Depinde de fiecare, cum s-a așezat în ea.
Am uitat să amintesc ieri de acest tranzit lunar – mintea mea a fost prinsă în toate direcțiile posibile. Iar restul corpul și-a trăit experiențele așa cum au venit.
Vorbeam ieri în postare despre valoarea experiențelor directe și trăirea nemijlocită.
Dacă vorbiți engleză sau puneți traducerea automata în română, vă recomand această conversație fascinantă între doi înțelepți (tineri) ai acestei lumi https://www.youtube.com/watch?v=W4tqbEmplug
Ei discută despre importanța călătoriei, nu doar a ajungerii la destinație.
Fiecare dintre ei spune cum a devenit mai puternic, mai rezistent, mai încrezător în propriile puteri, mai competent în aplicarea practică zilnică tocmai datorită dificultăților, provocărilor și suferințelor pe care le-au depășit.
Inteligența Artificială ne oferă perfecțiune fără eforturi prea mari.
Obținerea rapidă de rezultate ”perfecte”, clonarea perfecțiunii – este darul real al Inteligenței Artificiale – pe care am crezut / credem că îl dorim.
Oare chiar așa să fie?
O pildă din cartea lui Anthony de Mello – ”Înțelepciune la minut
”Nenorocirile pot aduce după ele creșterea și iluminarea, a spus Maestrul.
După care a explicat:
O pasăre și-a făcut cuib pe una din ramurile goale ale copacului care stătea singur, în deșert. Într-o zi, un vânt puternic a smuls din rădăcini copacul, silind biata pasăre să zboare sute de kilometri în căutarea unui alt adăpost. Când a ieșit în sfârșit din deșert, ea a ajuns la o grădină de pomi fructiferi.
După care a conchis:
Dacă arborele desfrunzit ar fi supraviețuit, pasărea nu ar fi putut fi convinsă pentru nimic în lume să renunțe la securitatea ei prezentă și să zboare mai departe.”
Zbaterile și eforturile uriașe ale obținerii rezultatelor sunt cele care ne cresc puterile și ne întăresc. Nu doar rezultatele obținute.
Nu luatul unui examen ne face mai încrezători în propriile puteri, ci eforturile intense de până la a lua acel examen.
Inteligența Artificială oferă o scurtătură și ne dă la o parte un mecanism de împuternicire și creștere. Observăm asta?
Astăzi este despre a înțelege transformarea lumii, fără a opune rezistență.
Suntem exact ca pasărea care nu mai are vechiul arbore în care și-a făcut cuibul.
Vântul progresului tehnologic a spulberat lumea așa cum o știam.
Cu toții zburăm în căutarea unui alt loc în care să ne facem un cuib nou.
Între timp, încercăm cu toții senzații noi și avem alte experiențe directe.
Vă invit la Webinarul de pe 30 mai ora 19.00 să descoperim împreună un fragment din posibilitățile ce ne sunt disponibile, datorită implicării Inteligenței Artificiale în viața noastră. https://www.vassormi.ro/produs/viata-ca-o-senzatie/
Nu este nici ”bine” și nici ”rău”, cum ar vrea mintea să categorisească. Doar este ceea ce este.
Să ne fie bine tuturor,
Cu iubire
Text și foto: Facebook/Sorina Soescu
Citește și:
#ConstanțaEsteBine27 mai 2025 Astăzi este despre experiențe, ca modalități directe de a cunoaște viața
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii