#ConstanțaEsteBine 20 iunie 2025. Ne apropiem de Solstițiul de vară
#ConstanțaEsteBine: 20 iunie 2025. Ne apropiem de Solstițiul de vară
20 Jun, 2025 08:36
ZIUA de Constanta
188
Marime text



20 iunie 2025
Ne apropiem de Solstițiul de vară
Suntem exact în ziua dinainte, în care toate spiritele naturii, zânele și naiadele, spiridușii și gnomii ies la suprafață, pentru că lumina îi atrage magnetic.
Vine maxim de lumina pe pământ, ne inundă în fotoni (și ceva radiații), iar întregul câmp electromagnetic se pregătește pentru o nouă resetare.
Trecem oficial de la primăvara astronomică la vară.
Vine vara cu energia sa de căldură, pârjol și radiații.
Dar și cu vacanțe și timp mai liber.
Cu nevoia de a ne odihni mai mult, a citi, a vegeta și a sta alături de restul ființelor și entităților din natură.
Nu prea mai avem chef de stat pe ecrane, dar totuși ne atrag magnetic, pentru că ne luăm informația și împărtășim conexiuni aici. Câte un pic, cu doze mai mici, tot suntem conectați prin tehnologie.
Vă reamintesc că urmează un număr surpriză al Newsletter-ului de duminică, cu propunerea unui program neobișnuit pentru mijlocul verii.
mediccuexperienta.substack.com
Ceva ce nu am mai lucrat până acum, dar sunt dispusă să încerc, cu toată conștientizarea ieșirii din zona de confort.
Poate este energia de jucăușenie a perioadei, poate este tema, de interes general pentru noi toți, dar am văzut cât de mult au muncit colaboratorii mei tineri , cum au făcut eforturi mari pentru ca programul se poate derula în intervalul în care ne-am propus. Vă invit să aflați mai multe din Newsletter-ul de duminică.
Vine ca o surpriză de Solstițiu și cu intenția de abundență impregnată în toată energia perioadei.
Și vine înainte de tabăra de vară din luna august, unde ne întâlnim direct, ne îmbrățișăm și lucrăm din mijlocul naturii vii din miezul verii.
Da, este vorba despre tabăra din 22-25 august 2025, din localitatea Dâmbovicioara https://www.eduvisionlearning.ro/.../tabara-femina-de...
Astăzi este despre a ne pregăti să primim, să recepționăm și să ne deschidem pentru lumina schimbării de Solstițiu și pentru a dansa alături de elementalii naturii, ieșiți să facă hore în poienițele de munte.
O zi de pregătire a solstițiului cu magie și entuziasm, pentru noi toți
Cu iubire,
Sursă: Facebook/Sorina Soescu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii