Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:26 13 10 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine 13 octombrie 2025 Început de săptămână la mijlocul lui octombrie

ro

13 Oct, 2025 08:31 175 Marime text

13 octombrie 2025
Început de săptămână la mijlocul lui octombrie.
Astăzi luna de află în al treilea pătrar, în perioada drumului ei de lună în scădere, adică în ziua a 22-a a ciclului său de evoluție. Urmează cea mai intensă perioadă de eliminări a lunii, în care este nevoie de multă atenție la tot ceea ce este vechi, defect sau inutil, ce poate fi eliberat și eliminat din viață.
Inclusiv la convingeri, idei, gânduri și considerații despre sine și viață.

Săptămâna aceasta este despre iubirea de sine.
Văzută nu în mod egoist și strict materialist, ca o fugă după plăceri, cumpărat o poșetă nouă, mâncat înghețată sau mers la spa.
Ci înțeleasă ca respect de sine, prețuirea și valorizare.
Săptămâna aceasta este despre a ne oferi, nouă înșine, exact respectul, considerația și aprecierea pe care o oferim celor pe care îi iubim, în special copiilor noștri.

Să ne purtăm cu noi exact așa cum ne purtăm cu copiii noștri: cu afecțiune, atenție, înțelegere, cu permisivitate dar și fermitate, în același timp.
Și cu multă, multă, MULTĂ blândețe.
Din iubirea de sine pot să vină gesturi de dăruire și generozitate, pentru că de acolo de unde este se dăruiește.
Femeile sunt foarte generoase și altruiste când este vorba despre ”alții” și puteți lectura asta în Newsletter-ul mediccuexperienta.substack.com în care aveți timp de două săptămâni răspunsuri la întrebările femeilor despre problemele lor și ale celorlalți.


Din iubirea de sine vine curajul de a ieși din confort și a participa la o tabără pentru adulți, precum cea din inima Buzăului, la Ziua Recoltei și chiar la sărbătorirea Sfântului Dumitru (încheierea recoltei de toamnă) pe 24-26 octombrie 2025.
https://www.vassormi.ro/categorie-produs/tabere-in-natura/
Ultimele camera disponibile își așteaptă ocupanții, dacă doriți să vă alăturați grupului care s-a adunat deja pentru a fi prezent în Țara Luanei, la un week-end de recapitulare a lecțiilor și recoltei anului 2025.
Tot din iubirea de sine vine și nevoia de a cunoaște și înțelege cum funcționează corpul, care sunt posibilitățile de a-l susține când trece prin provocări.

Webinarul de pe 17 octombrie la ora 19.00 ne ajută să descoperim bogăția interioară a corpului uman:
https://alexaevent.ro/.../sfaturi-vindecatoare-cate.../
Când ai mai mult inimi interioare, iubirea se revarsă din mai multe surse și devine a doua natură.

Iubirea de sine este izvorul stării de bine.

Când te iubești, îi iubești pe toți și iubești totul din jur, fără să judeci, să critici, să evaluezi sau să vrei să schimbi.
Lumea este așa cum este.
Indiferent ce face fiecare dintre noi, lumea rămâne în felul în care este.
În schimb, fiecare dintre noi poate descoperi că se uită la ea fără filtrele vinovăției, rușinii, auto-blamării, nesiguranței și neîncrederii.

Astăzi, precum și întreaga săptămână este despre iubirea de sine și câte straturi de gunoaie sunt de eliminat până o redescoperim.
Copiii au natural iubirea de sine, adulții au nevoie de un proces să o redescopere.
Să avem cu toții o zi cu atenție pe modul în care ne comportăm cu noi înșine.
O facem cu iubire de sine?
Îmbrățișări pentru fiecare dintre voi,
Cu iubire,

Articol și foto preluate de pe Facebook/Sorina Soescu
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii