#ConstanțaEsteBine 11.11.2023 Portal de energie intensă, ce poate fi folosită pentru cultivarea unor obiceiuri utile
#ConstanțaEsteBine: 11.11.2023 Portal de energie intensă, ce poate fi folosită pentru cultivarea unor obiceiuri
11 Nov, 2023 14:21
ZIUA de Constanta
1042
Marime text
11.11.2023
Portal de energie intensă, ce poate fi folosită pentru cultivarea unor obiceiuri utile.
Cel mai folositor ”obicei” al nostru pe Pământ este trăirea în acum și prezența vigilentă, astfel încât să observăm cum mintea ne trage spre trecut (retrăirea a ceea ce s-a întâmplat, cu regretele, rușinea și vinovăția de rigoare) sau spre viitor (cu nerăbdarea și grijile asociate).
Dacă suntem astăzi prezenți cu noi înșine, chiar putem să descoperim cum suntem „posedați” de dialogul mental interior, care ne împinge în toate direcțiile, doar să nu stăm liniștiți în prezent, în corpul nostru, în energia zilei.
Vorbind de ”posesiune”, vă ofer un mic fragment din cartea lui Jacob Lorber – Pământul și luna:
”O altă categorie de oameni au, încă din copilărie, o înclinație excesivă către tot felul de jocuri. Ei sunt incapabili să-și petreacă timpul liber de care dispun altfel decât jucându-se.
Această înclinație este trezită și amplificată de lipsa de înțelepciune a părinților lor, care le asigură copiilor tot felul de jucării, în dorința de a-i menține activi.
...
Demonul Jocului, instalat încă din copilărie în trupul omului, trezește în acesta o dependență permanentă pentru joacă și distracție, care se transformă mai târziu în lăcomie materială, și în cele din urmă într-o dorință deghizată de putere. Acest demon este foarte greu de alungat din trupul omului.
...
După ce cresc, asemenea ființe umane se consideră bune, drepte, imparțiale și virtuoase, folosind însă drept criterii înclinațiile lor pur materiale.
Din acest motiv, ele sunt convinse că nu mai trebuie să progreseze, întrucât sunt deja perfecte din punct de vedere spiritual.
Tocmai de aceea, în Lumea de dincolo, va fi nevoie de foarte mult timp și de mari eforturi pentru a direcționa aceste spirite pe calea către perfecțiune.”
Să ne observăm astăzi, cât suntem de plictisiți dacă nu ne jucăm un joc sau altul, dacă nu ne adunăm alături de alți oameni și ne prindem în jocurile care se derulează (deși în interior simțim că nu ne facem bine, la nivel Spiritual sau Sufletesc).
Ne apropiem și de luna nouă, așa că suntem în pline ”eliminări” și aduceri la suprafață a energiilor care sunt.
”Demonii” interior stau bine mersi acolo, dacă ne facem că nu-i vedem.
Noroc de intensitatea lunii și a soarelui, că ne ajută să observăm ceea ce este, așa cum este.
Vă aștept și la Webinarul de pe 7 decembrie la ora 19.00 să comentăm mai multe despre puterea lunii și a aștrilor asupra multor aspecte ale vieții noastre.
https://alexaevent.ro/.../webinar-cu-dr-sorina-soescu.../
Pentru portalul de astăzi, 11.11 intenționez prezență, trăire în acum, observare a ceea ce este în viață așa cum este, inclusiv observarea dialogului interior cu toate cârcotelile sale. Tot ce este, este.
Să ne fie bine tuturor,
Cu iubire
Articol și foto preluate de pe Facebook/Zyanna Orinda
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii