Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:30 23 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanta.ro Organizația Forța Civică din Constanța îi cere lui Radu Mazăre să îmbrace haina de edil

ro

11 Sep, 2013 20:33 1407 Marime text
După o scurtă vacanță, organizația locală a partidului Forța Civică și-a reluat activitatea, urmând ca de la jumătatea lunii septembrie să se intre în precampanie electorală. Președintele organizației județene, Danuț Culețu, secondat de liderul municipal, Mihai Petre, au salutat alianța pe care partidul din care fac parte a construit-o, împreună cu Inițiativa România Liberală și Partidul Național Creștin și Democrat, considerând-o oportună în vederea realizării unei forțe puternice de dreapta Deputatul Dănuț Culețu, rămâne un idealist incurabil, discursul său fiind conturat în jurul ideii de meritocrație. Acesta consideră că tinerii trebuie să urce în carieră numai prin competența profesională, urmând ca în viitor să propună un proiect de lege prin care tinerii absolvenți de studii superioare, cu vârsta până în 35 de ani, să fie scutiți de plata impozitului de profit,timp de cinci ani, dacă decid să înceapă o afacere.

Președintele organizației municipale a F.C. Constanța, Mihai Petre, l-a atacat dur pe actualul primar, Radu Mazăre, cerându-i imperios să înceteze cu circul și să-și aducă aminte că a fost ales de constănțeni pentru a avea grijă de oraș. ”Acum că s-a terminat vara și nu mai are cat-walk, îi cer primarului să lase maimuțăreala și să nu se mai spele pe mâini de soarta orașului. E momentul, mai mult ca oricând să lase haina de clown și să îmbrace haina de edil” a declarat Mihai Petre.
Pentru organizația Forța Civică din Constanța urmează în acest week-end o școală de vară ce va avea loc în Vama Veche, pentru ca mai apoi să înceapă căutarea unor candidați serioși și viabili pentru alegerile europarlamentare.

Sursa: Constanta.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii