Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:05 08 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă PNL

ro

08 May, 2026 17:24 56 Marime text

În cursul acestei săptămâni, la inițiativa președintelui Florin Mitroi, a fost convocată o ședință de Consiliu Județean, în cadrul căreia a fost aprobat bugetul general al județului Constanța pentru anul 2026, contul de execuție bugetară pentru primul trimestru, precum și bugetele instituțiilor publice din subordinea Consiliului Județean Constanța.

„Bugetul județului Constanța nu a arătat niciodată mai bine ca anul acesta,” a anunțat la finalul ședinței, președintele Florin Mitroi, care a transmis: ,,Am preluat Consiliul Județean cu o direcție clară: să punem ordine, să prioritizăm investițiile și să ducem banii acolo unde oamenii au cea mai mare nevoie.
Pentru mine, administrația nu se face după culoare politică, ci după nevoile reale ale județului. Constanța are nevoie de drumuri mai bune, spitale moderne și proiecte duse până la capăt.”
 
În aceiași ședință, au fost adoptate și hotărâri privind exercitarea sau neexercitarea dreptului de preempțiune asupra unor imobile din municipiul Constanța, precum și mandatarea reprezentanților Consiliului Județean pentru semnarea unor documente administrative necesare gestionării patrimoniului public.
Prin hotărârile adoptate în această ședință, Consiliul Județean Constanța își continuă direcțiile strategice de dezvoltare, punând accent pe investiții în infrastructură, modernizarea serviciilor publice, susținerea sistemului de sănătate și educație, precum și consolidarea sectorului cultural și social, cu obiectivul general de creștere a calității vieții la nivelul județului Constanța.

Tot în această săptămână, președintele CJ, Florin Mitroi, a mers în control la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a inspectat lucrările de la etajul 9, acolo unde se lucrează la amenajarea secției ATI Pediatrie.


,,Sănătatea copiilor noștri trebuie să fie mereu o prioritate reală, nu doar un obiectiv pe hârtie. Reabilitarea secției ATI copii de la etajul 9, realizată cu implicarea Monson Trading, este un pas concret spre condiții mai bune de tratament și îngrijire pentru cei mici.

Investițiile în infrastructura medicală înseamnă șanse mai mari la viață, echipamente moderne și un mediu sigur atât pentru pacienți, cât și pentru cadrele medicale.


Fiecare astfel de proiect contează și arată că, atunci când există voință și colaborare, lucrurile pot evolua în direcția corectă. Copiii merită cele mai bune condiții. Iar noi avem datoria să le asigurăm!”, a transmis Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța.

Vizita a continuat și pe șantierul noului Spital ,,Mama și copilul”, unul dintre cele mai importante proiecte pentru sănătate din județul Constanța.
 
În municipiul Constanța, primarul Vergil Chițac a semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Îmbunătățirea mediului urban în zona Compozitori”, ce vizează transformarea unui teren neutilizat într-un spațiu modern.

Proiectul este finanțat prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027-Actiunea 2.4 Susținerea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii verzi în zonele urbane, inclusiv prin valorificarea terenurilor publice neutilizate.
Proiectul urmează să se realizeze pe un teren cu suprafața de 10.044 mp.


Lucrări prevăzute:

- crearea unui sistem de alei care va asigura accesul la toate punctele de interes ale parcului și conectarea cu străzile vecine;
- amenajarea și configurarea a două spații de joacă destinate copiilor de toate vârstele (inclusiv adolescenților);
- amenajarea unei zone de relaxare pentru vârstnici;
- plantarea de arbori, arbuști și plante perene;
- dotarea parcului cu mobilier urban;
- amenajarea unei fântâni arteziene în cadrul unei piațete centrale;
- introducerea de elemente SMART (control al iluminatului, bănci inteligente, marcaje și indicatoare, inclusiv adaptate pentru persoanele cu dizabilități);
- realizarea unui gard de împrejmuire nou către calea ferată, având funcție fonoabsorbantă, și plantarea unui gard viu pe toate laturile parcului;
- montarea unui sistem automat de irigații;
- realizarea un sistem de iluminat modern, cu eficiență luminoasă și energetică ridicată, cu o durată lungă de viață, cu cheltuieli de întreținere și exploatare reduse;
- amplasarea a două cișmele cu apă;
- realizarea branșamentelor la următoarele rețele: apă, canalizare, energie electrică și telecomunicații.
Prin această investiție se urmărește crearea unui spațiu modern, adaptat nevoilor comunității.
Valoarea totală a proiectului este de 19.719.089,67 lei cu TVA
 
 
La nivelul județului, în comuna Pantelimon, un nou proiect de investiții destinat modernizării infrastructurii locale prinde contur. Primarul Costel Armasescu a semnat contractul de execuție pentru lucrările de creștere a eficienței energetice a Căminului Cultural din satul Nistorești.
Contractul „Creșterea eficienței energetice și gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice”, are o valoare totală de 2.504.700 lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027, în cadrul unei operațiuni dedicate sprijinirii eficienței energetice în clădirile publice, inclusiv a celor cu valoare patrimonială.

În prezent, clădirea Căminului Cultural nu îndeplinește standardele actuale de eficiență energetică, înregistrând un consum ridicat de energie. Din acest motiv, intervenția este una necesară și urgentă, pentru a reduce pierderile și a aduce imobilul la un nivel modern de funcționare.

Lucrările prevăzute în contract includ reabilitarea energetică completă a clădirii, atât din punct de vedere al construcției, cât și al instalațiilor și amenajărilor interioare și exterioare.

Proiectul tehnic, vizează intervenții esențiale asupra anvelopei clădirii:

-izolarea soclului și a pereților exteriori, atât pe suprafețele pline, cât și pe cele vitrate;
-reabilitarea acoperișului și a învelitorii;
-modernizarea sistemului de colectare a apelor pluviale;
-îmbunătățirea funcționalității spațiului;
-creșterea accesibilității pentru utilizatori.

Prin aceste lucrări, clădirea va deveni nu doar mai eficientă energetic, ci și mai adaptată nevoilor actuale ale comunității.
,,Modernizarea Căminului Cultural din Nistorești nu înseamnă doar reducerea costurilor cu energia, ci și crearea unui spațiu mai confortabil și mai sigur pentru desfășurarea activităților culturale și sociale. Acest proiect contribuie la un mediu mai sustenabil și la îmbunătățirea condițiilor pentru comunitate”, a subliniat primarul localității Pantelimon, Costel Armășescu.

În comuna Amzacea, prin obținerea avizului de mediu, primarul Adrian Gobeajă mai parcurge o etapă importantă, premergătoare demarării proiectului,,Dezvoltare Rețea Inteligentă de Distribuție Gaze Naturale în comuna Amzacea, județul Constanța”-străzile: Rândunelelor, Orientului, Amzacei (DN 38), Avicolei, Aleea Zorelelor, Stadionului, Albinelor, DE 555, DE 240 si Tarla 67, Parcela A245/1, Lot 2.

În același timp, Gheorghe Cojocaru, primarul orașului Murfatlar, a anunțat că operatorul de distribuție gaze naturale a obținut licența de operare de la ANRE, pentru Siminoc și Cartierul de Vest: ,,Acum, constructorul rețelei și Distrigaz trebuie să se mobilizeze cât mai repede să facă proba de presiune la 9 bari și să pună în funcțiune rețeaua. După această etapă persoanele interesate pot cere operatorului obținerea Avizului tehnic de racordare.

A fost un drum absolut nou pentru toate părțile implicate, plin de provocări deoarece în timpul obținerii licenței de operare s-a modificat legislația în vigoare. Având în vedere că rețeaua noastră este oarecum atipică (din cauza canalului Dunăre-Marea Neagră care taie orașul în două), aceasta are două alimentări cu gaze naturale: una din magistrala de înaltă presiune de la Valea Dacilor (cu rețea de înaltă presiune și SRMP) și una din rețeaua de joasă presiune dintr-un SRM situat la limita teritorială dintre Murfatlar și Poarta Albă. Acum se depune documentația de înființare rețea pentru localitatea Poarta Albă și apoi licența de operare. După ce se pune în funcțiune reteaua de la Poarta Albă, operatorul va obține licența de operare și pe partea de Est a orașului,” a informat primarul orașului Murfatlar, Gheorghe Cojocaru.
 
 
Administrația se face de oameni, pentru oameni.
 
 
 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii