Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:05 19 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu cine a împărţit Al Stom Company o licitaţie de peste şase milioane de lei (1 document + procesul-verbal)

ro

16 Dec, 2013 00:00 3077 Marime text
Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a organizat, în anul 2010, o licitaţie deschisă în vederea atribuirii contractului de execuţie pentru „Lucrări de corectare a torenţilor pe Valea Irisului, în zona comunei Deleni”, mai exact a fost vorba de localitatea Pietreni. Potrivit anunţului de atribuire, valoarea totală a contractului a fost de 6.122.300 lei. Au fost depuse trei oferte, după cum reiese din acelaşi anunţ de atribuire, dar şi din procesul verbal de deschidere a ofertelor, iar criteriul de atribuire a fost oferta avantajoasă din punct de vedere economic.

Iată şi care sunt cei trei ofertanţi aşa cum sunt ei menţionaţi în procesul verbal de deschidere a ofertelor, încheiat la data de 30 septembrie 2010: SC Bella Consulting Construction SRL, cu sediul în Satu Mare, firmă care acum figurează la Registrul Comerţului ca radiată, dar care la această licitaţie a venit cu o ofertă de 1.417.061,38 euro (5.991.618,93 lei), SC CLIF SA, cu sediul în Constanţa, a cărei ofertă a fost de 1.998.151,96 euro (8.448.586,11 lei) şi SC Al Stom Company SRL în asociere cu SC Roby Foods SRL Constanţa, cu o ofertă în valoare de 1.448.916,13 euro (6.126.307,17 lei).

Aşa cum se arată în acelaşi proces-verbal de deschidere a ofertelor, comisia de evaluare a fost numită prin Decizia nr. 131 din data de 21 septembrie 2010, din care au făcut parte Stelică Hagi, în calitate de preşedinte, care în prezent ocupă funcţia de director tehnic dezvoltare – investiţii, şi Valentina Lazăr, Mircea Mihai, Rodica Tistea, Mirella Oancea, Chiraţa Tararache şi Aura Lavru, în calitate de membri. La şedinţa de deschidere a ofertelor au mai participat şi reprezentanţi ai ofertanţilor, firma din Satu Mare fiind reprezentată de Daniel Mircea Bogdan, din partea SC CLIF SA participând Elena Mureş Ilie, iar din partea Al Stom Company – Alexandru Cârlig.

În ceea ce priveşte firmele ofertante, dacă cea din Satu Mare este în prezent radiată, despre SC CLIF SA se ştie, potrivit datelor Registrului Comerţului, că este o societate înfiinţată în anul 1991, în cadrul căreia, în prezent, printre persoanele împuternicite figurează şi Eugen Dumitriu, în calitate de membru în directorat, cu funcţia de preşedinte al directoratului, şi Elena Ştefan, şi ea membru în directorat, cu funcţia de director în domeniul producţie - marketing. Ca persoane împuternicite mai apar Silviu Ranciu, membru în consiliul de supraveghere, Constantin Marin, membru în consiliul de supraveghere, Constantin Puianu, preşedinte al consiliului de supraveghere, şi Elena Bourianu, membru în directorat.
Firma figura la finalul anului 2012 cu o cifră de afaceri de 17.741.350 lei, un profit net de 203.999 lei şi 128 de salariaţi.
În ceea ce priveşte achiziţiile publice, firma este una activă atât la nivelul judeţului Constanţa, cât şi în ţară. Din 2007 până în prezent, firma a obţinut aproximativ 50 de contracte, în valoare de aproape 95 de milioane de lei.

Potrivit aceloraşi date de la Registrul Comerţului, SC Al Stom Company SRL are un singur asociat, în persoana lui Alexandru Papadumitru, care mai figurează, în prezent, ca asociat în SC Tehno Consulting SRL. Aceleaşi date de la Registrul Comerţului mai arată că acelaşi Alexandru Papadumitru a mai figurat ca asociat şi în SC Oil Petroleum SRL, SC Smart Real Estate International SRL şi SC Two for Medical SRL, acestea trei fiind, însă, radiate. La sfârşitul anului 2012 firma declarase o cifră de afaceri de 33.853.441 lei, un profit net de 1.848.566 lei şi 318 salariaţi. SC Roby Foods SRL apare, în prezent, la Registrul Comerţului, cu doi asociaţi: Loneta Ionescu şi Roberth George Ionescu. La sfârşitul anului 2012, firma figura cu o cifră de afaceri de 1.304.105 lei, profit zero şi 17 salariaţi.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • CARLIG POLITIST 16 Dec, 2013 19:38 "iar din partea Al Stom Company – Alexandru..."PENTRU CEI CARE NU STIU ,FIUL FOSTULUI SEF AL "MILITIEI" CONSTANTENE. VORBA AMERICANULUI " FOLLOW THE MONEY " ;)