Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:06 02 12 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#alegeriparlamentare2020 Situația aeroportului Kogălniceanu și cum dorește USR PLUS să dezvolte și să modernizeze infrastructura aeroportuară

ro

21 Nov, 2020 00:00 484 Marime text
  • Un semn al subdezvoltării economice în care administrația PSD a împins județul Constanța este traficul extrem de redus de pe Aeroportul "Mihail Kogălniceanu"
  • Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" a înregistrat un trafic de 21 de ori mai mic decât cel din Cluj (129.235 de pasageri la Constanța, față de 2.782.401 la Cluj)
  • Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" este surclasat și de alte aeroporturi, din județe/orașe mai mici decât Constanța, cum ar fi: Sibiu, Bacău sau Suceava
  • Ca atare, este nevoie de modernizarea infrastructurii Aeroportului din Kogălniceanu dar și a celorlalte aeroporturi principale din țară
  • Despre modul în care USR PLUS înțelege să dezvolte și să modernizeze infrastructură aeroportuară găsiți în programul nostru de guvernare - pagina 308

Un semn al subdezvoltării economice în care administrația PSD a împins județul Constanța este traficul extrem de redus de pe Aeroportul "Mihail Kogălniceanu". În 2018, conform Asociaţiei Aeroporturilor din România, Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" a înregistrat un trafic de 21 de ori mai mic decât cel din Cluj (129.235 de pasageri la Constanța, față de 2.782.401 la Cluj). Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" este surclasat și de alte aeroporturi, din județe/orașe mai mici decât Constanța, cum ar fi: Sibiu, Bacău sau Suceava. Situația nu s-a modificat semnificativ nici în anul 2019.

Deși primește fonduri importante din bugetul statului, între cele 16 aeroporturi din România, Aeroportul "Mihail Kogălniceanu" era pe locul 11, raportat la traficul de pasageri.
Județul Constanța are atuuri imbatabile: marea, plajele, portul, proximitatea Deltei Dunării și poziția geostrategică.

Dar, pentru a se dezvolta economic, Constanța are nevoie de investiții majore, realizate transparent, fără cotă-parte pentru mafia politică, are nevoie de fonduri europene și de o strategie de turism viabilă, care să depășească stadiul turismului estival și de weekend.

Ca atare, este nevoie de modernizarea infrastructurii Aeroportului din Kogălniceanu dar și a celorlalte aeroporturi principale din țară.
În paralel, Compania TAROM, care a acumulat pierderi de peste 1,5 miliarde de lei în ultimii 10 ani, trebuie reorganizată pe criterii de eficiență.
Procesul de management al traficului aerian trebuie modernizat din punct de vedere tehnologic, iar domeniul aviației trebuie sprijinit și încurajat. Avem un potențial mare și o piață subdezvoltată din cauza barierelor tarifare și de segmentare a spațiului aerian.

Transportul aerian este un motor puternic al creșterii economice, al ocupării forței de muncă, al comerțului și al mobilității în Uniunea Europeană.
Acesta joacă un rol fundamental în economia Uniunii Europene și îi consolidează poziția de lider mondial. În România, infrastructura aeroportuară necesită modernizare și dezvoltare pentru preluarea volumelor de trafic în creștere.

Pandemia COVID–19 a stopat pentru moment această creștere, ceea ce, pe de-o parte, ne dă o fereastră de răgaz pentru această dezvoltare. Pe de altă parte, pandemia a declanșat o criză fără precedent în domeniul aviației și este nevoie de un plan consistent de redresare a sectorului.


Dar construirea noului terminal al aeroportului Otopeni, refacerea pistelor și construirea noilor căi de rulare și parcare aeronave trebuie să fie pe lista priorităților. Avem nevoie de un nou terminal, deoarece traficul de pasageri înainte de pandemie era la limita maximă a terminalului actual.

Planul de dezvoltare trebuie să includă interconectarea coerentă cu rețeaua de autostrăzi și căi ferate (drum expres de legătură și legătură pe calea ferată, dublă și electrificată).
Detalii despre modul în care USR PLUS înțelege să dezvolte și să modernizeze infrastructură aeroportuară găsiți în programul nostru de guvernare (pagina 308): https://drive.google.com/.../1nlgafu.../view



Listele de candidați ai Alianței USR-PLUS la Constanța sunt următoarele:
CAMERA DEPUTAȚILOR
1. Stelian Ion – USR
2. Cristina Rizea - PLUS
3. Dumitru Caragheorghe – USR
4. George Gima – USR
5. Florin Stoian – PLUS
6. Valentin Jalbă – USR
7. Iulian Călin – PLUS
8. Mihai Constantin – USR
9. Dumitru Paris – USR
10. Mircea Fustașu – USR
11. Alexandru Bunghez - USR
SENAT
1. Remus Negoi – USR
2. Sorin Andrei – PLUS
3. Florin Timofte – USR
4. Doina Muțiu – PLUS
5. Ramona Dinu – USR
6. Ștefan Bitoleanu – USR
7. Adrian Burlibașa – USR


Material comandat de USR PLUS Organizația Județeană Constanța
Executat de ZIUA de Constanta – portal: www.ziuaconstanta.ro
Cod unic de identificare: 11200021
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii