Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:31 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Veşti bune Încep lucrările de reabilitare a malului surpat al Canalului Dunăre-Marea Neagră din zona Cumpăna (galerie foto)

ro

03 Apr, 2020 16:29 2549 Marime text
În prezența primarului comunei Cumpăna, Mariana Gâju, s-a semnat, astăzi, 3 aprilie, la sediul Ministerului Transporturilor, fila de buget necesară continuării lucrărilor de reabilitare a malului stâng al Canalului Dunăre Marea Neagră. Este vorba despre o primă tranșă a sumei necesare reabilitării, în valoare de 25 de milioane de lei (din cele 50 de milioane de lei în total).

Lucrările vor fi efectuate de către Administrația Canalelor Navigabile și vor fi demarate pe 6 aprilie 2020.

Directorul ACN, Daniel Georgescu, confirmă primirea fondurilor, precum și semnarea ordinului de începere a lucrărilor la data menționată.

Pe această cale, în numele tuturor familiilor grav afectate de alunecările de teren, Administraţia Publică Locală Cumpăna mulţumeşte tuturor factorilor, de la nivel local și național, pentru implicarea în rezolvarea acestei probleme. Edilul comunei, Mariana Gâju, afirmă că administrația locală din Cumpăna va supraveghea, îndeaproape, lucrările de reabilitare, pentru ca acestea să se finalizeze cât mai curând cu putință, iar cele opt familii afectate să se reîntoarcă, în siguranță, în căminul lor, au transmis reprezentanţii Primăriei Cumpăna.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Petre 03 Apr, 2020 20:24 Era nevoie de intervenție rapidă, acum se muncește mai mult la stabilitatea malurilor.