Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:43 26 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tronsonul Cernavodă - Medgidia din Autostrada Soarelui ar putea fi deschis pe o cale

ro

06 Mar, 2012 00:00 3003 Marime text
autostrada-lucrariautostrada.jpgVineri, la ora 11.00, va avea loc conferinţa de lansare a lucrărilor la tronsonul Cernavodă - Medgidia din Autostrada Soarelui. Proiectul este realizat prin Programul Operaţional Sectorial Transport şi cofinanţat de Uniunea Europeană, prin Fondul de Coeziune. Valoarea totală a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor este de 498.799.999,87 lei (fără TVA). Contribuţia UE este de 63.597.000 de lei fără TVA (12,75%).

Acest tronson începe la sud de oraşul Cernavodă, în zona nodului rutier existent, şi se termină în zona de intersecţie cu DJ 222, derulându-se la sud de Canalul Dunăre - Marea Neagră.

Se estimează că până la începutul acestei veri tronsonul Cernavodă - Medgidia din Autostrada Soarelui ar putea fi deschis traficului rutier, cu menţiunea că se va circula pe o singură cale.

La conferinţa de vineri sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, ai Ministerului de Finanţe, precum şi ai Ministerului Culturii, reprezentanţi ai Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean Constanţa, primarii localităţilor prin care trece A2, constructorul Astaldi Spa - Max Boegl România SRL Cernavodă, dar şi deputaţi şi senatori.

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • anonim 18 Mar, 2012 18:24 bine ca circulam la vara pe autostrada dar de expropieri nu ziceti nimic ca ati intrat abuziv pe terenuri nu ati anuntat proprietari totu se face hoteste in tara noastra sa va fie rusine