Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:02 01 06 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ședință extraordinară a Consiliului Local al Municipiului Medgidia. Se cere demiterea viceprimarului. Sunt necesare 13 voturi din partea aleșilor locali

ro

29 Apr, 2020 00:00 1803 Marime text

Consilierii locali de la Medgidia se reunesc astăzi de la ora 17.00 în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi figurează printre altele un proiect privind eliberarea din funcția de viceprimar al municipiului Medgidia a Luminiței Vlădescu și un altul privind alegerea unui alt viceprimar al municipiului Medgidia.

În acest moment, tabloul CLMedgidia arată astfel: PSD – 5 consilieri , M10  - 5 consilieri,
PNL - 4 consilieri, ALDE – 2 consilieri, UDTTMR – 2 consilieri și Mișcarea pentru Medgidia – 1 consilier.
Potrivit legii administrației publice locale, viceprimarul poate fi demis cu 2/3 din numărul voturilor aleșilor locali, respectiv 13 voturi pentru. Alegerea viceprimarului se realizează cu votul a numai 11 aleși locali.
În timp ce primarul de la Megidia, Valentin Vrabie(PNL) vorbește despre un apel la maturitate lansat Consiliului Local, invocând necesitatea schimbării viceprimarului pentru ca activitatea primăriei să se desfășoare în condiții de normalitate, Luminița Vlădescu, viceprimarul vizat de demitere afirmă că este dispusă să atace hotărârea de CL, dacă această îi va nefavorabilă.
Dacă viceprimarul va fi demis, toate partidele cu reprezentare în Consiliul Local au dreptul să facă o propunere pentru alegerea unui nou viceprimar. Până la această oră nu este avansat niciun nume în acest sens.
Ședința extraordinară se va desfășura cu prezența fizică a aleșilor locali, cu toate că la nivelul CL Medgidia există o hotărâre, potrivit căreia ședințele se pot derula în sistem de videoconferință, dată fiind situația epidemică și în conformitate cu prevederile Ordonanțelor Militare. Acesta este încă un aspect contestat de Luminița Vlădescu.
Aleșii locali de ALDE susțin că nu au luat deocamdată nicio decizie și nu au discutat cu niciuna dintre părți, potrivit președintelui organizației locale, Nicolae Păun. Vom reveni.
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii